Vaslui: Mobilizare generală la donat sânge
0
Singurul centru de acest fel din judeţ face cu greu faţă cererilor de la toate spitalele şi se confruntă cu o criză de sânge mai ales din grupa RH-negativ.
Nu există lună fără ca spitalele vasluiene să nu ducă o lipsă acută de sânge, în ciuda faptului că numărul donatorilor a crescut cu 20 de procente faţă de anii anteriori. Stocul de sânge este insuficient pentru că la Bârlad se află singurul Centru de Transfuzii Sanguine (CJTS) din judeţ.
Acesta este şi motivul pentru care poliţiştii de frontieră vasluieni şi-au luat angajamentul să doneze lunar sânge. „Noi am mai sărit în ajutor şi în luna mai când stocurile centrului erau aproape goale. Dar de luna trecută ne-am hotărât să donăm regulat sânge. Ideea aparţine unor colegi care au avut rude care au avut nevoie de sânge“, ne-a declarat Adrian Corogeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui.
Nu au nevoie de beneficii
Donatorii de sânge primesc şapte tichete de masă, o zi liberă de la serviciu şi reducere de 50% la abonamentul lunar pentru mijloacele de transport în comun. Poliţiştii de frontieră spun însă că nu sunt tentaţi de astfel de avantaje. „Eu unul vreau să donez sânge deoarece soţia lucrează la un spital şi am auzit-o de foarte multe ori că este criză. Fac asta pentru că ştiu că sunt mulţi oameni care au nevoie de acest lichid vital“, ne-a spus inspectorul Adrian Cornea, angajat al IJPF Vaslui.
Criză de sânge cu RH-negativ
Reprezentanţii Centrului de Transfuzii spun că, în medie, cam 30 de persoane trec zilnic pragul instituţiei. Cea mai mare problemă este lipsa de sânge cu RH-negativ. „Sângele cu RH negativ a fost o problemă dintotdeauna. Acum stocurile sunt aproape de final. Sperăm să nu se repete situaţia din luna august a acestui an, atunci când am rămas într-adevăr pe zero. Accidentele de circulaţie, intervenţiile chirurgicale sau neoplasmele sunt cele care consumă cel mai mult“, a spus Violeta Nistor, şefa Centrului de Transfuzii din Bârlad.
Pentru a fi acceptaţi ca donatori de sânge, vasluienii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Bolnavii cronic, cei care au avut intervenţii chirurgicale în perioada premergătoare donării, cei care nu au greutatea necesară sau sunt consumatori de alcool nu sunt eligibili.