Vaslui: Lopez Caro: „Meritam să câştigăm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spaniolul s-a declarat mulţumit de prestaţia jucătorilor săi şi consideră că rezultatul ar fi trebuit să fie în favoarea vasluienilor, ţinând cont de ce au arătat cele două echipe pe teren.  

„Partida a fost foarte disputata, acest lucru văzându-se şi în teren. Au fost două reprize total diferite. În prima repriză ei au avut iniţiativa jocului, iar noi a trebuit să fim concentraţi şi să ieşim pe contraatac. În a doua repriză, Vasluiul a fost mult mai agresiv şi cu mai multă prezenţă în atac. Echipa s-a luptat şi a dat tot pe teren, însă la finalizare nu a ieşit aşa cum ne-am dorit. Sunt supărat, pentru că efortul mare pe care l-au făcut jucătorii poate ar fi trebuit sa aiba o recompensă diferită faţă de ceea ce a fost pe tabela de marcaj", a declarat Lopez Caro.

Tehnicianul lui FC Vaslui a mai spus că se bucură că echipa şi-a îmbunătăţi jocul, iar dacă jucătorii vor fi ambiţioşi la meciul retur au o şansă important să se califice.

„S-a văzut că s-a îmbunătăţit jocul echipei şi sunt mulţumit că a mers mult mai bine. Am avut control în aparare şi prezenţă în atac, ceea ce înseamnă ca jocul Vasluiului s-a îmbunătăţit la nivel general. Fără nici un dubiu, în fotbal, ca să câştigi, trebuie să fii foarte bine organizat, să te sacrifice pentru echipă şi, cel mai important, să fim ambiţioşi şi să avem încredere în şansa noastră", a încheiat tehnicianul Vasluiului.

La rândul său, Adrian Porumboiu s-a declarat şi el mulţumit de jocul vasluienilor şi priveşte cu optimism meciul retur, care se va desfăşura joi, 26 august, în Franţa. "Sunt mulţumit de rezultat şi sunt semne bune pentru retur. Lille nu este o echipă care să mă fi impresionat foarte tare. Păstrăm în continuare şanse de calificare", a punctat finanţatorul lui FC Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite