Un copil a ajuns la spital cu arsuri pe tot corpul, după ce costumaţia de colindător a luat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul a fost transportat la spital fOTO:arhiva adevarul
Copilul a fost transportat la spital fOTO:arhiva adevarul

Un copil în vârstă de 12 ani din localitatea vasluiană Pribeşti a ajuns, în prima zi din acest an, în stare gravă la spital, după ce costumaţia de urs cu care era îmbrăcat în timp ce mergea la colindat i-a luat foc.

Potrivit martorilor, copilul mergea la colindat pe uliţele satului, iar costumaţia de urs cu care era îmbrăcat ardea. Norocul său a fost acela că un localnic l-a văzut la timp şi a reuşit să stingă flăcările care începeau să îi cuprindă întreg corpul.

A fost solicitat un echipaj al ambulanţei pentru ca minorul să fie transportat la spital.

„Când au ajuns la faţa locului, copilul prezenta arsuri de gradele I şi II pe faţă şi la unul din membrele inferioare. Băiatul nu a putut spune de la ce a luat foc costumaţia de urs“, ne-a declarat Aurora Popa, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Poliţiştii au demarat şi ei o anchetă în acest caz pentru a stabili în ce împrejurări costumaţia copilului a luat foc. 

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite