Explozie puternică într-un bloc din cartierul gălăţean IC Frimu. Au fost afectate 15 apartamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii blocului S6A s-au trezit îngroziţi, în noaptea de duminică spre luni 31 decembrie, după ce, într-un apartament situat la parterul clădirii, s-a produs o deflagraţie care a zguduit clădirea.

Deflagraţia a fost cauzată de acumularea de gaz metan în acel apartament.

„După cum ne-a declarat proprietara apartamentului, aceasta se încălzea cu un reşou, aflat în sufragerie, şi cu aragazul. Femeia crede că, în timpul nopţii, flacăra aragazului s-a stins. Atunci s-a sculat, în jurul orei 3.00, şi a deschis uşa sufrageriei, moment în care,  s-a produs explozia, provocată de o scânteie, provenită fie de la reşou, fie, mult mai probabil, de la întrerupătorul cu care a aprins becul. Explozia a distrus apartamentul în care s-a produs, dar a afectat şi alte 14 locuinţe din bloc”, ne-a declarat Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Pentru că suflul exploziei a fost foarte puternic, aceasta n-a fost urmată de incendiu. De asemenea, potrivit pompierilor, faptul că suflul, care a spulberat ferestrele apartamentului şi a dislocat uşa acestuia, s-a descărcat în mare parte în exterior şi pe casa scării a redus mult afectarea clădirii.

La celelalte apartamente, au fost distruse sau după caz avariate, uşile şi ferestrele.

S-a intervenit cu două autospeciale şi un echipaj SMURD, acesta din urmă preluând-o şi transportând-o la Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei pe proprietara apartamentului în care s-a produs explozia.

„Femeia,  în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit arsuri, însă viaţa nu-i este pusă în pericol”, ne-a mai informat Eugen Chiriţă.

La scurt timp după producerea exploziei, o echipă de intervenţie de la Distrigaz a întrerupt alimentarea cu gaze naturale a blocului însă ulterior furnizarea a fost reluată pentru apartamentele care n-au  fost afectate din cauza deflagraţiei.

O comisie formată din specialişti în domeniul siguranţei în construcţii va efectua o expertiză a structurii de rezistenţă a blocului.

Acesta este al doilea incident de acest gen petrecut în judeţul Galaţi în această lună. Precedentul a avut loc în data de 26 decembrie, la Tecuci, din aceeaşi cauză.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite