Un adolescent din Vaslui, extrem de inteligent, s-a sinucis după ce a fost certat că petrece prea mult timp pe tabletă. Coşmarul prin care trecea acasă
0
Un copil în vârstă de doar 14 ani, din comuna Deleni, a decis să încheie socotelile cu viaţa, spânzurându-se de cireşul din spatele casei. Tragedia a avut loc joi dimineaţă, iar cel care l-a găsit pe băiat atârnând de ştreang a fost chiar tatăl său.
Oamenii din sat spun că Andrei a ales să părăsească această lume din cauza certurilor din sânul familiei, mama lui fiind bolnavă psihic, iar tatăl alcoolic.
Andrei era un elev bun la învăţătură, fiind premiant în fiecare an şi abonat al burselor de merit, însă acasă trăia un adevărat coşmar.
„Luni nu a fost la şcoală, iar marţi şi miercuri a întârziat la prima oră. A avut o ceartă cu tata pentru că petrecea foarte mult timp pe tabletă şi nu mai putea să se trezească dimineaţa, încât să ajungă la timp la ore. Avea, probabil, şi alte supărări personale, însă mie nu mi-a spus nimic. Aseară (n.r. miercuri seara) nu am mai vorbit cu el, însă l-am mai liniştit după acea ceartă. Era un copil foarte bun la învăţătură, îi plăcea foarte mult matematica, avea note bune şi la limba română”, a declarat sora lui Andrei, conform vremeanoua.ro.
Toţi locuitorii satului ştiau cu ce se confruntă Andrei acasă, însă nimeni nu i-a sărit în ajutor. Nici măcar profesorii, care îl vedeau zi de zi la şcoală şi care puteau să alerteze serviciile de asistenţă socială.
Deocamdată, în acest caz a fost întocmit un dosar pentru ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vaslui, sub coordonarea unui procuror.