Top 10 cele mai trăsnite idei de copiat. Cum încearcă elevii să trişeze la examene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
fituica foto lideruldeopinie.ro

În timp ce unii elevi stau cu burta pe carte şi se pregătesc temeinic pentru examene, alţii recurg la metode dintre cele mai trăsnite pentru a trişa, copiind răspunsurile de pe fiţuici.

Mediul online este plin de site-uri de pe care elevii învaţă cum să copieze la evaluări sau examene, astfel încât să nu fie prinşi de profesori. Iar pentru unii elevi, copiatul este la bază, ba chiar împărtăşesc impresiile pe forumuri, despre cât de uşor obţin note mari fără să prea mult efort. Unii sunt dispuşi chiar să investească sume importante pentru a achiziţiona unelte de scris cu scris care nu se vede cu ochiul liber sau în dispozitive de tip hands free.

”Adevărul” vă prezintă cele mai inedite metode de copiat împărtăşite de elevi pe forumuri. Prezentarea acestora nu are drept scop încurajarea elevilor, ci dimpotrivă, atenţionarea lor că trişatul este un furt care duce la eliminarea din examen şi notarea lucrării cu 1.

1. Pixul cu ultraviolete

Este un pix a cărui scris nu poate fi observat cu ochiul liber. La capat este prevăzut cu o lumina mov, care direcţionată spre coala de hârtie face scrisul vizibil. Astfel, hârtiile folosite drept ciornă devind fiţuici în toată regula.


2. Fiţuica ascunsă în sân

Fetele se laudă că sunt privilegiate când vine vorba de copiat, invocând că pot ascunde fiţuicile în locuri în care profesorii nu ar îndrăzni se le caute. Fiţuica ascunsă la decolteu este printrele cele mai utilizate metode în rândul elevelor.

3. Fiţuica sub eticheta de la sticlă

O alta metodă de trişat la examen este ascunderea fiţuicii pe spatele etichetei de la sticla de apă  este fituica pe interiorul sticlei/pe spatele etichetei. Unii elevi realizează o etichetă nouă, asemănătoare cu originalul, pe spatele căreia scriu informaţiile pe care nu le ştiu. Alţii lipesc fiţuicile cu bandă dublu adezivă direct pe interiorul etichetei.

4. Fiţuica pe talpa pantofului

O metodă folosită, de regulă de băieţi este fiţuica lipsită pe talpa pantofului. Pentru a nu deteriora ”copiuţele”, trişorii le protejează cu bandă adezivă transparentă.  

5. Copiatul la cască

Una dintre tehnicile moderne de copiat este folosirea căştilor fără fir.  Aceasta se introduc în ureche şi şi nu pot fi observate din exterior. Căştile sunt conectate la un telefon mobil al unui complice aflat în exteriorul sălii de examen, care dictează răspunsurile prin telefon.  Metoda face şi cele mai multe victime, mulţi dintre cei care le folosesc ajungând la spital pentru extragerea căştilor minuscule din urechi.

6. Fiţuicile sub dresuri

O altă metodă folosită de fete, este ascunderea fiţuicilor sub dresuri transparente, la care adaugă o fustă ce o pot ridica mai uşor.

7. Fiţuica - ceas

E metodă de copiat ce presupune ceva efort este folosirea fiţuicilor tip rolă în interiorul unui ceas improvizat

8. Fiţuica-poză pe telefonul mobil

Capturile foto cu foile din cărţi/culegeri sau caietele de notiţe este cea mai utilizată metodă în rândul elevilor. Chiar dacă profesorii nu permit accesul cu telefonul în sălile de clasă, mulţi dintre elevi reuşesc să le păcălească vigilenţa.

9. Fiţuicile ascunse în pix

O altă metodă cu care elevii se păcălesc obţinând note bune fără să cunoască informaţiile necesare este folosirea fiţuţicilor minuscule ascunse în interiorul instrumentelor de scris sau lipite de acestea 

10. Fiţuicile sub banca

Este considerată metoda cea mai veche. Elevii lipesc foile cu răspunsuri sub pupitru sau improvizează un ”buzunar” de hârtie în care ascund fiţuicile.


 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite