Se deschide bâlciul, distracţia favorită a bârlădenilor
0
Potrivit tradiţiei, bâlciul din Bârlad se deschide imediat după Sfânta Maria şi se termină pe 29 august. Peste numai două zile, boxele vor dudui la maximum şi fumul de grătare va acoperi oraşul
Pregătirile pentru deschiderea bâlciului sunt în toi şi spre finele acestei săptămâni va fi deschis parcul de distracţii. Tot în week-end vor fi deschise şi primele terase şi tarabe. Locaţia rămâne aceeaşi cu care s-au obişnuit bârlădenii, fostul obor de vite din extrema nordică a oraşului.
Autorităţile locale mizează pe o prezenţă numeroasă, atât din partea comercianţilor, cât şi a consumatorilor. Au fost delimitate 500 de locuri pentru a fi închiriate de dimensiuni diferite: 4 mp (2/2 m), 6 mp (2/3 m) şi 8 mp (2/4 m). Până în prezent au fost rezervate aproximativ 100 de spaţii, majoritatea comercianţilor fiind aşteptaţi în ultima săptămână de bâlci.
Preţul de închiriere este acelaşi ca anul trecut: 9 lei/mp.
Bâlciul bârlădean îşi are originile la jumătatea sec XIX. Iniţial se desfăşura în cartierul Podeni, pe malul Bârladului. Locaţia a fost schimbată în anii 80, la oborul de vite, locul unde se desfăşoară şi în prezent.