Reacţia episcopului din Huşi, căruia enoriaşii i-au întins covoare pe jos pentru a nu se murdări pe pantofi: „Niciodată Preasfinţitul nu a impus vreun protocol“
0Reprezentanţii Episcopiei Huşilor reacţionează în cazul ceremoniei religioase ce a avut loc într-un sat din Vaslui, unde localnicii au întins covoare pe jos pe tot traseul pe care urma să se deplaseze Episcopul Huşilor.
Potrivit reprezentanţilor Episcopiei Huşilor, Preasfinţitul Corneliu nu a avut nicio implicare în organizarea evenimentului şi nici nu a solicitate anumite condiţii pentru a fi prezent la ceremonialul religios. Întinderea pe jos a covoarelor a fost ideea exclusivă a organizatorilor, mai exact a preotului din sat şi a consiliului parohial din comuna Todireşti, unde a avut loc sfinţirea locului în care urmează a se construi o nouă biserică.
”Sfinţirea unui loc de biserică şi Sfânta Liturghie arhierească sunt momente de bucurie şi sărbătoare pentru orice comunitate de creştini, pregătirile şi primirea celor invitaţi fiind organizate de parohie prin consiliul parohial. Niciodată Preasfinţitul Părinte Corneliu nu a solicitat sau impus vreun anumit protocol, ci a răspuns invitaţiei credincioşilor şi a preoţilor din toate parohiile Episcopiei Huşilor, potrivit misiunii oricărui episcop ortodox, de a sluji Sfânta Liturghie, de a pune piatra de temelie bisericilor noi şi de a sfinţi sau resfinţi locaşurile de închinare”, explică Episcopia Huşilor într-un comunicat de presă.
Mai mult, reprezentanţii Episcopiei afirmă că Episcopul Corneliu nu solicită sume de bani pentru a oficia astfel de ceremonii, ci susţine financiar construcţii privind lăcaşele de cult.
”În cazul majorităţii şantierelor de biserici din cadrul Episcopiei Huşilor, Preasfinţitul Părinte Corneliu s-a implicat activ, sprijinindu-le financiar şi cu materiale de construcţii, aşa după cum reiese şi din darea de seamă anuală, dată publicităţii, a Adunării Eparhiale a Episcopiei Huşilor”, se mai precizează în comunicatul Episcopiei Huşilor.
Sfinţirea cu fast care a stârnit reacţii în rândul opiniei publice a avut loc în localitatea vasluiană Todireşti. Întreg satul a fost mobilizat pentru a-l primi pe Preasfinţit ”aşa cum se cuvinte”. Îmbrăcaţi în straie populare şi cu flori în mâini, credincioşii l-au aşteptat pe Episcopul Huşilor pe terenul unde urmează a fi ridicat lăcaşul de cult.
Organizatorii, Parohia Todireşti, au solicitat enoriaşilor să contribuie pentru asigurarea confortului înaltei feţi bisericeşti, prezenţa episcopului la o sfinţire fiind considerat un eveniment marcant pentru comunitate. Astfel, sătenii au întins covoare şi zeci de metri de traversă de la şosea pe drumul de pământ şi pe terenul unde avea loc ceremonia religioasă, astfel încât Episcopul să nu îşi murdărească pantofii de noroi.
În timp ce enoriaşii îl aşteptau smeriţi, Preasfinţitul Corneliu şi-a facut apariţia într-un SUV marca Volkswagen, cu şofer personal şi un aghiotant în sutană care a avut grijă să-i deschidă uşa.
În timp ce reprezentanţii Episcopiei Huşilor neagă orice pretenţie financiară sau de altă natură, unii preoţi din judeţ, sub protecţia anonimatului, susţin că la fiecare sfinţire, Episcopul Corneliu percepe o taxă pentru a oficia sluja, sumele variind între 2000 şi 3000 de euro, iar pentru meniu organizatorii trebuie să respecte anumite preferinţele.