Proiectul româno-olandez „First step in life”, derulat la Maternitatea Bârlad, a împlinit 5 ani
0
Aniversarea a avut loc în prezenţa ms. Patricia Korver-Kikak, fondatorul ChildsLife International, asociaţia prin intermediul căreia toţi bebeluşii născuţi în ultimii 5 ani la Maternitatea Bârlad au primit un trusou.
Evenimentul a fost marcat printr-o conferinţă de presă ce a avut loc în sala de consiliu din cadrul Primăriei Bârlad.
În afară de reprezentanţi ai autorităţilor locale au luat parte Ionel-Ştefănică Armeanu, directorul DGASPC Vaslui, Viorel Petcu, preşedintele CA al spitalului bârlădean, Ştefan Constantinciu, managerul spitalului, Mirela Petcu, coordonatorul proiectului „First step in life”, Florian Ivan – director Europa de Est al ChildsLife International, preucm şi fondatoarea fumndaţiei, ms. Patricia Korver-Kikak.
În semn de respect şi mulţumire pentru colaborarea din ultimii 5 ani, primarul Constantin Constantinescu i-a înmânat domnei Patricia Korver-Kikak cheia oraşului.

A fost prezentat bilanţul activităţii derulate în cadrul proeictului sus-amintit. În cei 5 ani de colaborare, 2.577 de cupluri mamă-copil au primit un coş de start în viaţă. Conţinutul acestuia diferă de la caz la caz şi constă în hăinuţe pentru nou-născut şi produse de igienă pentru mamă şi copil. Valoarea cadoruilor pentru mamă-copil în cei 5 ani de colaborare este de 396.000 lei (120.100 ). Fundaţia ChildsLife International a donat Spitalului Municipal de Urgenţă Bârlad, în repetate rânduri, mobilier de cea mai bună calitate.
