Poliţistul contrabandist de la frontieră a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul este acuzat că a sustras documente clasificate

Magistraţii de la Tribunalul Galaţi s-au pronunţat în dosarul în care mai mulţi foşti lucrători de la Poliţia de Frontieră Vaslui au fost acuzaţi de contrabandă şi aderare la un grup infracţional de traficanţi ţigări. Este vorba de fostul comisar Florinel Olaru, care a fost condamnat la închisoare cu executare, şi de inspectorul Lucian Adriuţă şi agentul Traian Coşug, aceştia scăpând cu o pedeapsă cu suspendare.

După uin proces care s-a întins pe durata a peste doi ani, judecătorii gălăţeni au decis să dea sentinţa în dosarul în care cei trei foşti păoliţişti de frontieră vasluieni au fost judecaţi pentru infracţiunile de contrabandă şi aderare la un grup infracţional de traficanţi de ţigări. 

Comisarul Iulian Florinel Olaru, unul din capii acestui grup, a primit o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, în timp ce ceilalţi doi foşti lucrători în Poliţia de Frontieră au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare, având termen de încercare de 7 ani fiecare. 

Comisarul Olaru a fost acuzat că, împreună cu Andriuţă Lucian şi Coşug Traian, fost inspector, respectiv agent de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, au aderat la un grup infracţional organizat care a făcut contrabandă în stl mare peste Prut, în zona judeţelor Galaţi şi Vaslui.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Galaţi se arată că, „beneficiind în mod direct de sprijinul acestor trei inculpaţi, în perioada mai 2010- octombrie 2011, membrii grupului infracţional organizat au introdus în mod ilegal pe teritoriul României însemnate cantităţi de ţigări. Ţigările proveneau din Republica Moldova şi erau introduse în ţară prin alte puncte decât cele destinate controlului vamal ".

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat, prin sustragerea de la plata taxelor vamale, este evaluat la aproximativ 1.400.000 lei.

La finele anului 2010, comisarul Iulian Florinel Olaru a mai fost cercetat într-un dosar de contrabandă cu ţigări, însă procurorii vasluieni au dispus, atunci, neînceperea urmăririi penale. 

Citeşte şi:

Anchetă disciplinară în cazul ofiţerului cercetat pentru contrabandă cu ţigări

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite