Opt elevi de la Colegiul Dimitrie Cantemir Huşi, confirmaţi pozitiv cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
şcoala online invrajbeşte

Colegiul Agricol Dimitrie Cantemir Huşi şi-a suspendat cursurile pentru două săptămâni, după ce mai mulţi elevi au fost depistaţi pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2.

Potrivit Prefecturii Vaslui, până în prezent la Colegiul „Dimitrie Cantemir” au fost confirmaţi cu noul coronavirus opt elevi din trei clase diferite. Este cel mai mare număr de îmbolnăviri înregistrat, simultan, într-o unitate şcolară din judeţul Vaslui. 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a aprobat astăzi solicitarea înaintată de Consiliul de Administraţie al Colegiului „Dimitrie Cantemir” Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui privind suspendarea cursurilor.

Astfel, începând de astăzi, 30 octombrie şi până pe 12 noiembrie, toate cele 31 de clase (768 de elevi) ai Colegiului „Dimitrie Cantemir” Huşi vor învăţa în sistem online. 

Reprezentanţii unităţii de învăţământ au anunţat că în această perioadă, internatul colegiului nu îşi va suspenda activitatea, deservind elevi de la Seminarul Teologi Huşi şi Liceul Tehnologic „Ioan Corivan”.

Pe lângă Colegiul „Dimitrie Cantemir” Huşi, alte 11 unităţi de învăţămând din judeţul Vaslui îşi vor suspenda cursurile pentru următoarele două săptămâni la clasele unde s-au confirmat îmbolnăviri COVID-19 în rândul elevilor sau al profesorilor.

 Decizia a fost aprobată în cadrul CJSU Vaslui, întrunit vineri, 30 octombrie.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite