Momente de panică la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce un incendiu a izbucnit într-un salon al Secției de Chirurgie
0Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-un salon de la etajul 1 al Secției de Chirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Pompierii au intervenit de urgență, în jurul orei 2:00, după ce holurile Secției Chirurgie, de la etajui 1, s-au umplut de fum. A intervenit de urgență Detașamentul de Pompieri Vaslui, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj de prim ajutor SMURD. În total, au fost mobilizați 21 de pompieri.
Forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea fumului din zona afectată. Din fericire, salonul nu era ocupat de pacienți, iar incidentul nu s-a soldat cu victime.
Nu a fost necesară evacuarea pacienților din alte saloane.
Conform primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, care a generat degajări mari de fum.
Situația a fost rapid controlată de echipajele de pompieri.