Misiune de salvare a unei bârlădence din masivul Ceahlău. Turista leşinase din cauza epuizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turista a fost coborâtă de pe munte de salvamontişti
Turista a fost coborâtă de pe munte de salvamontişti

O turistă din Bârlad, aflată în vacanţă la munte, în judeţul Neamţ, a fost salvată noaptea trecută de salvamontişti, după ce a leşinat din cauza epuizării.

Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a precizat, că apelul de urgenţă a venit în jurul orei 20.00, de la prietenii victimei cu care aceasta se afla pe munte.   

Turiştii au parcurs un traseu mult prea greu pentru pregătirea lor fizică, din Durău spre cabana Dochia şi apoi înapoi spre cascada Duruitoarea. La un moment dat, femeia în vârstă de 56 de ani a intrat în stare de epuizare fizică avansată şi apoi în stare de şoc. 

„Din relatările celor care au iniţiat apelurile de urgenţă, după mai multe reprize de vomă, aceasta s-a prăbuşit pe potecă acuzând şi probleme respiratorii. Ajunsă la faţa locului, echipa Salvamont a intervenit cu oxigen şi după ce s-a constatat că victima intrase în hipotermie uşoară, a iniţiat şi procedura de prim ajutor pentru această situaţie. Transportul a fost foarte dificil atât datorită întunericului cât şi faptului că victima a trebuit transportată în decubit lateral, adică în poziţie de siguranţă pentru a preveni înecul cu vomă. Până în staţiunea Durău a mai avut încă patru reprize de vomă violentă”, a declarat Raul Papalicef.   

În jurul orei 23,00, victima a fost predată unui echipaj de la Ambulanţă care a transportat-o la spital.   Salvamontiştii atrag încă o dată atenţia turiştilor că „legile nescrise ale muntelui spun că traseul se alege funcţie de condiţia fizică a celui mai slab din grup iar lipsa completă a echipamentului poate conduce chiar la pierderea de vieţi omeneşti”. 

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite