Gelozia mai face o victimă. O femeie din Vaslui a fost înjunghiată de soţul ei, iar acum se află în stare gravă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 42 de ani, din localitatea vasluiană Toporăşti, comuna Pungeşti, se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost înjunghiată de soţul ei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul, în vârtsă de 47 de ani, şi-ar fi înjunghiat consoarta în coapsă, acuzând-o că are relaţii extraconjugale. Mai grav este faptul că tragedia a avut loc acum două seri, iar femeia a stat aproape 24 de ore fără să primească îngrijiri medicale.

Abia aseară, când starea ei s-a înrăutăţit, soţul acesteia a sunat la 112 şi a cerut ajutorul medicilor. „Când au ajuns colegii mei la faţa locului, pacienta încă mai era conştientă. Prezenta o plagă înjunghiată la nivelul coapsei stângi şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă“, ne-a declarat Ana Maria Ungureanu, director medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările şi coniţiile în care s-a produs incidentul . „Din primele declaraţii date de autor, acesta şi-a înjunghiat soţia în urma unui conflict conjugal. Deocamdată, nu s-a găsit arma cu care bărbatul a acţionat, cercetările fiind în curs de desfăşurare. În funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimei se va face şi încadrarea juridică a faptei în acest caz“, ne-a declarat Alina Tonică, responsabilul mass-media din cadrul IPJ Vaslui. 

Deoarece starea femeii s-a înrăutăţit, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă au decis transferul acesteia la o unitate spitalicească din Iaşi, solicitând sprijinul unui elicopter SMURD.

Citeşte şi:

Un bărbat din Vaslui, înjunghiat de o rudă, transportat în stare gravă la Iaşi

Un vasluian şi-a înjunghiat trei dintre rude, după care s-a automutilat încercând să se sinucidă

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite