FOTO VIDEO Zeci de tone de furaje distruse într-un incendiu provocat de o mână criminală într-un sat vasluian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a fost stins dupa câteva ore
Incendiul a fost stins dupa câteva ore

Un incendiu violent a avut loc ieri la un depozit de furaje din comuna vasluiană Tanacu. Două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, împreună cu voluntarii din comună s-au luptat câteva ore să stingă flăcările.

În urma incendiului, aproximativ 40 de tone de furaje au fost distruse. “În momentul sosirii forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă  la depozitul de furaje S-a acţionat atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea vecinătăţilor.”, a precizat Petru Iftene, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.  Pentru lichidarea în totalitate a incendiului, pompierii au fost nevoiţi să realimenteze cu apă autospecialele,  de la un bazin din apropiere. Flăcările au distrus depozitul de furaje de aproximativ 40 tone furaje,  însă prin  intervenţia comună a pompierilor militari şi voluntari s-a reuşit  să se  salveze un alt depozit de furaje de circa 20 tone,  anexele din gospodărie şi  locuinţa  proprietarului.  În urma cercetărilor la faţa locului, pompierii au stabilit că incendiu a fost provocat de o mână criminală. La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii Secţiei 2 Rurale Vaslui, care au deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite