FOTO VIDEO Copil de 6 ani, înecat în râul Bârlad. Trupul micuţului a fost căutat ore în şir
0Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul prânzului. Băieţelul se juca pe malul râului şi nimeni nu a văzut cu exactitate ce s-a întâmplat. Pompierii de la Detaşamentul Bârlad continuă căutările şi astăzi.
Ieri, în jurul orei 14.40, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţǎ au fost solicitaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru căutarea unui copil, bǎiat de şaşe ani, dispărut în apa râului Bârlad (în dreptul Podului de fier), unde adâncimea apei este de aproximativ patru metri.
„Pentru căutarea persoanei dispǎrute, s-a deplasat la faţa locului Detaşamentul Bârlad, cu un autocamion de intervenţie, douǎ bǎrci pneumatice şi un echipaj SMURD, acţionându-se cu 14 subofiţeri şi un ofiţer. Cǎutǎrile s-au fǎcut de-a lungul malurilor, pe o lungime de aproximativ trei kilometri, cu ajutorul cangelor şi ancorelor. Misiunea a fost îngreunată din cauza curenţilor puternici de apă şi a nivelului ridicat al râului, datorită ploilor din ultima perioadă”, a declarat Petru Iftene, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
În timpul căutărilor a sosit la faţa locului şi mama băieţelului, distrusă de durere. Femeia mai are doi copii minori. Zeci de curioşi s-au adunat la Podul de Fier să asiste la căutări. Câţiva voluntari s-au aruncat în apă pentur a da o mână de ajutor pompierilor. Din cauza curenţilor foarte puternici, misiunea de căutare a fost foarte dificilă.
„Îl cunosc pe copil, e din cartier. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, probabil a aluinecat. Eu am văzut doar cum s-a ridicat la suprafaţa apei de câteva ori apoi l-au înghiţit apele. Am sunat la 112”, a declarat, pentru „Adevărul”, Răzvan Spiridon.
Sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, echipele de căutare au sistat operaţiunea de căutare a persoanei dispărute urmând să se reia în cursul zilei de mâine.




