FC Vaslui a trecut peste complexul Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegii l-au felicitat pe Jumisse pentru reuşită FOTO: adevarul
Colegii l-au felicitat pe Jumisse pentru reuşită FOTO: adevarul

FC Vaslui a învins Rapidul cu 1-0 la capătul celui mai important meci din etapa a 18-a, care, ca şi spectacol, a dezamăgit crunt.

Singurul gol a fost marcat, în prima repriză, de Jumisse în minutul 30. Mijlocaşul mozambican s-a înălţat în mijlocul careului, după un corner, iar lovitura sa de cap a fost respinsă, într-o primă fază, de Rui Duarte, de pe linia porţii. Din păcate pentru bucureşteni, balonul a revenit fix la acelaşi Jumisse, care a deschis scorul la a doua încercare.

Pînă la final, a ieşit un meci insipid, iar scorul a rămas neschimbat. Vasluiul a urcat pe locul 3, cu 34 de puncte, la zece „lungimi“ de liderul Steaua, însă, ca joc, cele două formaţii sunt la ani-lumină una de cealaltă. 

Pentru Rapid, situaţia devine din ce în ce mai alarmantă. Era deja o certitudine că giuleştenii au ratat titlul, ieşirea din Cupa României a venit la mijlocul săptămânii trecute, iar după eşecul de la Vaslui, e clar că se va rata şi locul 3 în campionat şi „viza“ pentru Europa în stagiunea viitoare.

Hizo: „Nu i-am văzut atât de dăruiţi“

Antrenorul Vasluiului a recunoscut şi el că meciul a fost unul mai puţin spectaculos, dar a ţinut să îşi felicite elevii pentru că au obţinut o victorie în faţa unei echipe care a s-a văzut că şi-a dorit prea mult victoria. „Am întâlnit o echipă a Rapidului care a dat dovadă de multă determinare aşa cum nu am văzut deloc în acest sezon. A fost o victorie meritată, deoarece am avut ocazii mai multe decât ei. Nu îmi aduc aminte, de fapt, dacă ei au avut vreo ocazie clară de gol“, a declarat Hizo la conferinţa de presă de după meci.

Coman a stat în tribune

Accidentat, portarul galben-verzilor, Dani Coman nu s-a putut reface până la ora meciului din cauza unei accidnetări din partida cu CSMS Iaşi. Locul său a fost luat de tânărul Cerniauskas care a apărat foarte bine buturile porţii sale. 

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite