Elevi din şcoli vasluiene care învaţă în case de lut, închiriate de la localnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţie dramatică la două şcoli din comuna vasluiană Ghergheşti, unde copiii trebuie  să înveţe în case din chirpici, închiriate de la localnici, în lipsa unor clădiri proprii

Zeci de copii sunt în această situaţie de ani de zile, abandonul şcolar fiind la ordinea zilei. Comuna vasluiană Ghergheşti este compusă din nouă sate, în două cătune şcolile fiind în ruină.

În satul Corodeşti , comuna Ghergheşti, opt copii învaţă simultan într-o cameră închiriată de la un localnic plecat din ţară. Cu două săptămâni  înainte începerea noului an şcolar nu se ştie unde vor învăţa.

„Situaţia şcolilor e la pământ. Nu aveam nicio comunicare cu directorul şcolii Mihai Stoica. De la 1 septembrie a fost schimbat, nu ştiu cu cine dar sper să fie o comunicare mai bună. Tot el a fost primar înainte să fiu eu ales şi nu a făcut nimic pentru învăţământ deşi fiind dascăl de profesie ne-am fi aşteptat să facă o prioritate din educaţia copiilor. El ştie ce făcea cu bugetul, avea 1.3 miliarde lei vechi pe an”, s-a scuzat primarul de Ghergheşti, Nicolae Nixon Ibănescu.

În alt sat al comunei, în Draxeni, a fost abandonată fundaţia unei noi şcoli încă din 2008. Lucrările au fost stopate din lipsă de bani şi investiţia iniţială (fundaţia) a fost acoperită de buruieni. Sunt peste 30 de copii în sat care învaţă în două clase simultane, tot într-o casă bătrânească din lut, închiriată de la un sătean. Şcoala veche e o ruină fără acoperiş.

Nici în satul Chetrosu situaţia nu e mai bună deşi există o şcoală nou construită, cu clasele I- VIII. Spaţiul este prea mic pentru numărul copiilor şi elevii sunt înghesuiţi în săli subdimensionate.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite