E oficial: la Vaslui, taxele şi impozitele rămân neschimbate. Bârlădeni vor plăti aceste biruri majorate cu 16%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o şedinţă extraordinară care a avut loc ieri, consilierii locali vasluieni au decis ca taxele şi impozitele locale să rămână aceleaşi ca în 2012. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Bârlad, acolo unde s-a votat majorarea acestora cu 16%.

După o săptămână de incertitudine, consilierii locali vasluieni au decis în unanimitate ca taxele şi impozitele să rămână neschimbate, motivul care a stat la baza luării acetsei decizii fiind gradul mare de colectare din 2012. Consilierii locali speră ca şi în acest an vasluienii să fie conştiincioşi, mai ales că vor beneficia de o reducere de 10 % dacă vor plăti aceste dări integral până la finele primului trimestru. 

La Bârlad, taxele şi impozitele s-au majorat

Deşi în ultima şedinţă de anul trecut consilierii locali au promis că nu vor majora taxele şi impozitele bârlădeni , aceştia au întors la 180 de grade în şedinţa extraordinară de ieri. Întâlnirea aleşilor din oraşul rulmenţilor a fost una destul de gălăgioasă, ţinând cont că acei consilieri din opoziţie nu au fost de acord cu aceste majorări. În ciuda diferenţelor de opinie, cei 12 consilieri ai USL au reuşit să aprobe acest proiect de hotărâre, ceea ce înseamnă că bârlădenii vor plăti, începând de azi, taxe şi impozite mai mari cu 16,05% mai mari faţă de anul teecut.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite