După Rapid, FC Vaslui ar putea intra şi ea în colaps! Porumboiu se gândeşte să se retragă din fotbal
0După un deceniu de investiţii masive în formaţia din Vaslui cu care n-a câştigat nimic, patronul „galben-verzilor“ ia în calcul să iasă din sportul rege.
Vasluiul are două victorii consecutive în Liga I şi a urcat pe locul 3 în clasament. Totuşi, cum elevii antrenaţi de Viorel Hizo sunt deja la zece puncte de liderul Steaua, titlul pare pierdut şi în acest sezon.
Nici Cupa României nu mai e un obiectiv, având în vedere că echipa a fost eliminată în 16-imi de divizionara secundă, FC Botoşani!
„N-ar fi o surpriză să plec“
În aceste condiţii, Adrian Porumboiu ia în calcul să plece din fotbal, după un deceniu de investiţii în care a preluat o formaţie ca şi inexistentă, FC Vaslui, şi a transformat-o într-una dintre cele mai puternice grupări din Liga I.
„N-am luat, deocamdată, o decizie, însă n-ar fi o surpriză pentru mine, dacă aş pleca de la Vaslui. Orice e posibil. Deocamdată, sunt doar frământări pe care le am şi există şi întrebări pe care, practic, singur, mi le-am pus şi tot eu trebuie să dau răspunsul la ele“, a spus Porumboiu la Digi Sport.
Acesta are şi un motiv de satisfacţie după turul campionatului. „Toate echipele care sunt catalogate drept puternice, mă refer la Steaua, Dinamo şi Rapid, au fost învinse de Vaslui“, a spus Porumboiu.