Drama unui tată din Vaslui a cărui fată trece prin chinuri groaznice: „Nu ai bani, mori cu zile în spitalele din România!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dănuţ Păncescu nu mai ştie ce să facă să îşi salveze fata FOTO:v24tv
Dănuţ Păncescu nu mai ştie ce să facă să îşi salveze fata FOTO:v24tv

Tatăl unei adolescente de 19 din localitatea vasluiană Micleşti nu îşi mai găseşte liniştea de câteva zile. Fata bărbatului a fost forţată să părăsească spitalul, imediat după ce a suferit o intervenţie chirurgicală, deoarece părinţii săi nu au avut bani să plătească spitalizarea.

„Eşti sărac, mori cu zile“, acesta este principiul după care se ghidează sistemul medical din România. Povestea tinerei a început pe data de 25 august, atunci când o ambulanţă a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vaslui cu capul umflat, din cauza unei infecţii dentare. A fost supusă imediat unei intervenţii chirurgicale şi, imediat după operaţie, au început necazurile. 

Medicul specialist i-a cerut tatălui fetei să achite suma de 320 de lei, cheltuielile cu spitalizarea, sau să îşi încheie asigurare de sănătate, pe motiv că perioada postoperatorie nu mai este considerată o urgenţă şi se plăteşte. „Toţi membrii familiei trăim din 300 de lei, din ajutorul social. Nu am de unde să dau banii ăştia. Mai am copii acasă, lor ce să le dau de mâncare? Doamna doctor a venit la mine şi a început să ţipe că trebuie să plătesc, dar i-am spus că nu am de unde. Nu mi-a spus nimeni ce trebuie să fac. M-au obligat să semnez pe propria răspundere pentru externare. Nu ştiam că, dacă aduc hârtie de la Primărie, nu mai plătesc spitalizarea“, se plânge Dănuţ Păncescu, tatăl fetei. 

Ce spune legea?

Disperat, bărbatul a ales calea de compromis şi a semnat externarea fetei. Nu i-a spus nimeni, însă, că beneficiarii de ajutor social sunt trataţi gratuit. În mod normal, persoanele care beneficiază de un ajutor de la stat sunt asigurate. La fel se întâmplă şi cu membrii familiei care sunt prinşi în dosar. Era de ajuns ca bărbatul să se prezinte cu o adeverinţă de la Primărie şi să dovedească situaţia sa. 

Citeşte şi:

Scandal provocat de un pacient la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vaslui

Conspiraţie sau neştiinţă? Niciun spital din Vaslui nu a făcut decontări de medicamente către pacienţii internaţi

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite