Disperare la SAJ Vaslui! Medicii ameninţă că părăsesc sitemul
0Ultimele măsuri propuse de Ministerul Sănătăţii privind reforma în sistemul sanitar îi nemulţumeşte pe membrii Sindicatului de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, iar cadrele medicale ameninţă că vor pleca să muncească în străinătate dacă se vor face restructurări.
Situaţia în sistemul de sănătate vasluian a devenit tot mai tensionat în ultimele zile, odată cu nedorita reformă în sănătate. La fel se întâmplă şi la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, acolo unde lumea a intrat în panică, iar medicii ameninţă că părăsesc sitemul, deşi au doar 2-3 ani de când au fost primiţi cu braţele deschise printre ambulanţierii vasluieni.
Ministerul Sănătăţii vrea să desfiinţeze toate serviciile judeţene ca şi structuri cu personalitate juridică. Asta înseamnă, în primul rând, concedierea angajaţilor de la TESA, ceea ce înseamnă că multe din prerogativele acestora vor fi preluate de cadrele medicale. Concret, conform notei informale transmise de minister în data de 19 martie 2013, SAJ-urile vor fi subordonate unui Serviciu Regional de Amulanţă şi vor avea în structură un medic şef, care va avea în subordine un post la statistică, un asistent şef, un post de contabil, un post RUNOS şi un post de secretară. Asta înseamnă un volum mare de muncă pe care ar trebui să îl facă mai puţini oameni, îngrădindu-se, astfel, dreptul la concediul de odihnă. „Studiul organigramei de personal a serviciilor judeţene de ambulanţă, aşa cum este propusă de minister, ne arată clar intenţia acestuia de a minimaliza fondul de salarii a personalului TESA prin restângerea de personal şi prin cerinţele de pregătire profesională cerute ocupării posturilor ce compun această organigrană. Sunt o serie de reponsabilităţi pentru care sunt necesare competenţe conferite de un anumit nivel de pregătire, chiar în condiţiile în care la nivel judeţean va fi o structură cu atribuţii executive. Nu este de conceput a fi înţeleasă activitatea desfăşurată de personalul TESA ca fiind una birocratică şi nu una administrativă, cum este de fapt, aceea de sprijin al bunei funcţionări a componenţei operative, de urgenţă, în sprijinul cetăţeanului“, ne-a declarat Leonte Condurache, liderul de sindicat al SAJ Vaslui.
Fără bonuri de masă
Măsurile au început să fie resimţite de cei care lucrează în sistem, una dintre ele fiind aceea de a le fi sistate acordarea bonurilor de masă. Deşi acest aspect nu a fost anunţat de la nivel central, ambulanţierii au cerut socoteală conducerii serviciului, iar răspunsul primit nu a fost unul care să îi multţumească. Concret, limitarea bugetului încă de luna trecută a făcut ca cei mai mulţi manageri ai serviciilor să nu mai acorde bonuri de masă, ceea ce s-a întâmplat şi la Vaslui. „Îi rugăm pe colegi să ne înţeleagă, deoarece nu avem o bază legală pentru a acorda bonuri de masă, deoarece această prevedere nu se regăseşte în noul buget“, au afirmat cei din conducerea SAJ.
Le-au luat banii
La sfârşitul lunii februarie, SAJ Vaslui mai avea în cont aproximativ 2,2 miliarde de lei vechi. Conform instrucţiunilor venite de la centru, toţi banii au fost viraţi la bugetul de stat, iar serviciul a rămas fără niciun ban. Paradoxal, chletuielile medii pe care Ambulanţa Vaslui le are 1ntr-o lună se ridică la suma de 1,4 miliarde de lei vechi, iar asta înseamnă că, în acest moment, se lucrează la limita de avarie. Mai mult, dacă ministerul nu va renunţa la aceste măsuri, există riscul ca linia degardă din substaţia Bârlad să se închidă, deoarece nu vor ajunge fondurile. O altă problemă gravă este cea legată de parcul auto al SAJ Vaslui, care are în componenţă 46 de autosanitare. Din acestea, aproape un sfert sunt trase pe dreapta din cauza problemelor tehnice şi există riscul ca ele să nu mai poată fi folosite, deoarece nu mai sunt bani pentru repararea lor. Peste jumătate din maşinile de salvare au peste 460.000 de kilometri parcurşi, multe dintre ele fiind peticite în garajul instituţiei, tocmai pentru a face economie. În acest moment, reparaţiile autosanitarelor se ridică la peste un miliard de lei vechi, bani la care se adaugă şi datoriile către furnizori. Toate aceste cheltuieli vin să completeze acest tablou sumbru, în condiţiile în care, în medie, Ambulanţa Vaslui are un buget de 1.116.000 de lei. Angajaţii SAJ Vaslui speră ca Ministerul Sănătăţii să oprească procesul de reorganizare şi să ia în considerare solicitările pe care toţi membrii de sindicat le vor dezbate pe data de 5 aprilie, atunci când va avea loc întrunirea de urgenţă a Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa“ din România.
„Dacă bugetul rămâne acesta, nu ştiu cum ne vom descurca, cel puţin cât mai suntem unitate cu personalitate juridcă. Sperăm ca pe 5 aprilie, la întâlnirea trimestrială a SAJ-urilor, să avem un tablou exact al modului în care se va desfăşura activitatea în perioada următoare“- conducerea SAJ Vaslui.