Detaliile petrecerii de 1 Iunie care a băgat 25 de copii în spital. Şcoala unde elevii au făcut toxiinfecţie alimentară de la salam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
25 de copii au ajuns în spital după petrecerea la grătar organizată în şcoală FOTO Sabina Ghiorghe
25 de copii au ajuns în spital după petrecerea la grătar organizată în şcoală FOTO Sabina Ghiorghe

25 din cei 27 de copii din satul vasluian Rotari care au participat la petrecerea organizată de învăţătoarea lor cu prilejul zilei de 1 Iunie au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară. Autorităţile sanitare nu au identificat de la ce s-au îmbolnăvit micuţii.

O petrecere cu grătar,  tradiţională pentru elevii şcolii cu clase simultane din satul vasluian Rotari, comuna Puieşti, s-a finalizat cu îmbolnăviri în masă. 25 din cei 27 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani, care au participat la cheful organizat de învăţătoarea lor Daniela Suvac, au ajuns pe rând la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad. Majoritatea au ajuns marţi seara, 2 iunie, ultimul copil fiind adus la spital vineri dimineaţa. Fiind depăşiţi de situaţie, în incapacitate de a caza atât de mulţi copiii au fost transferaţi marţi seara la Spitalul Judeţan Vaslui.

Ancheta demarată de autorităţile sanitare se află în stadiu incipient, vinerea fiind program scurt pentru deconcentrate. Atât DSP cât şi DSVSA Vaslui s-au limitat în a preleva probe de la alimentele neconsumate, atât cât au mai rămas, şi la identificarea magazinelor de unde a fost făcută aprovizionarea. Rezultatul analizelor de laborator pe alimente şi probele biologice prelevate de copii vor fi gata cel mai devreme pe 6 iunie. În baza acestor rezultate se va stabili cauza îmbolnăvirii.

Ce au găsit medicii DSP

Ancheta demarată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui s-a axat pe limitarea focarului de infecţie, prelevarea probelor de analize, discuţii cu famiile implicate şi retragerea alimentelor rămase. Din tot ce au consumat copiii la petrecerea de 1 iunie s-au mai găsit doar câteva bucăţi de pulpă de pui la grătar, roşii, şuncă presată, salam şi suc.

Din declaraţiile învăţătoarei rezultă că produsele au fost cumpărate de la mai multe magazine din Bârlad, iar sucul a fost luat de la un magazin sătesc. Preparatele din carne (salam, şuncă presată, kaizer) au fost feliate la magazin şi e posibil să se fi contaminat pe drum sau să nu fi fost ţinute la temperatura optimă. Nu e exclus ca prăjiturile Tiramisu  (ambalate etanş cu termen lung de garanţie) să fi fost sursa îmbolnăvirii. Oricare din produsul consumat ar fi putut să fie sursă de îmbolnăvire.

"Ancheta se finalizează după ce vom primi rezultatul analizelor. Focarul a fost izolat, copiii sunt în siguranţă şi prezintă forme uşoare şi medii de îmbolnăvire", a spus Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.

Panică în sat

Învăţătoarea Daniela Suvac face naveta din Bârlad şi predă la clase simultane în satul Rotari de mai mulţi ani. Încă din primul an, împreună cu părinţii, a organizat petreceri cu grătar de 1 iunie sau la final de an şcolar. Tradiţia au părstrat-o şi în acest an, fiecare părinte contribuind cu bani pentru a fi cumpărate produsele. Niciunul din părinţi nu o învinovăţeşte pe învăţătoarea copiilor.

Cheful din şcoală a început pe 1 iunie, în jurul orei 10. Spre seară, copiii au acuzat diaree. Joi, 2 iunie, când s-au reunit la şcoală, au realizat că s-au îmbolnăvit în masă. Primele ambulanţe au sosit în sat în jurul orei 16.30 şi transprtul lor la spital a fost făcut în etape. Iniţial au fost şapte copii care prezentau dureri de cap, febră, stări de vomă, diaree etc. Până seara au fost aduşi restul copiilor.

Învăţătoarea nu s-a prezentat la spital deşi şi ea a fost afectată de mâncarea contaminată.

"Starea copiilor s-a ameliorat în sensul că nu mai prezintă diaree dar continuă să aibă febră, dureri de burtă şi de cap. peste noapte le-a fost administrat tratament antialigic (n.r. pentru scăderea febrei) şi au fost perfuzaţi pentru a evita dezhidratarea. Sunt monitorizaţi non-stop. Câţiva au început să mănânce şi chiar întrebau când pleacă acasă", a spus Cristina Sîrbu, directorul de îngrijiri al spitalului Bârlad.

"Aşteptăm raportul DSP şi vom face publice cauzele acestui regretabil incident care a întunecat ziua cea mai fericită a copiilor, 1 Iunie”, a spus prefectul Daniel Olteanu.

Citeşte şi:

FOTO 21 copii de la o şcoală din Vaslui, intoxicaţi cu salam şi kaizer la petrecerea de 1 iunie: "S-a creat panică"

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite