Cum a ajuns Protecţia Copilului Vaslui să plătească un onorariu exorbitant unui executor judecătoresc: 640.000 de lei pentru 717 cereri de executare silită
0
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a ajuns în situaţiua absurdă de a plăti un onorariu uriaş unui executor judecătoresc, după ce ani la rând nu şi-a onorat obligaţiile salariale faţă de asistenţii maternali.
Pentru că nu li s-au plătit îndemnizaţiile de concediu timp ce trei ani, în perioada 2012-2015, cei 717 asistenţi maternali din cadrul DGASPC Vaslui au dat în judecată instituţia, solicitând executarea silită a acesteia.
Deşi în instanţă au fost reprezentaţi de sindicat, acesta nu a formulat o acţiune colectivă în instanţă, ci a înaintat Judecătoriei Vaslui dosare separate pentru fiecare asistent maternal în parte. Astfel, lângă plata drepturilor restante, DGAPC Vaslui a trebuit să achite un onorariu uriaş executorului judecătoresc care a pus în aplicare executarea silită: 640.000 de lei, în conditiile în care prima tranşă de plată pentru angajaţi a fost de 64.000 de lei (5% din valoarea totală).
Drepturile băneşti au fost eşalonate pe o perioadă de cinci ani: 5% în primul an, respectiv 10%, 25%, 25% şi respectiv, de 35%, în următorii 4 ani. Situaţia nu i-a mulţumit nici pe sindicalişti, nici pe executorul judecătoresc, dar nici DPASPC Vaslui. În ultimele luni, cele trei părţi au sufocat activitatea Judecătoriei Vaslui, unde s-au înregistrat mii de solicitări de executare silită, contestare la executare, întoarcerea executării etc.
Reporterii ”Adevărul” au consultat hotărârile instanţei, unde completurile de judecată s-au pronunţat, iar motivările judecătorilor arată cum s-a ajuns la acest litigiu ce pare fără sfârşit, iar DGASPC Vaslui, care de altfel este cel mai mare angajator al judeţului, pare un sac fără fund.
Pe 28 ianuarie 2016, Sindicatul DGASPC Vaslui a solicitat, în numele şi pentru cei 712 membri de sindicat, obligarea DGASPC Vaslui la plata unei despăgubiri reprezentând indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă perioadei 2012-2015, iar prin Sentinţa Civilă nr. 1384/2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, instituţia a fost obligată la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă aferentă anilor 2013-2014 şi 2015.
Cererea de executare silită a fost adresată executorului judecătoresc ca urmare a refuzului constant al DGASPC de a achita drepturile de concediu restante, precum şi, a invocat executorul, ”a lipsei de disponibilitate din partea acesteia de a găsi o soluţie amiabilă pentru plata drepturilor restante”.
După ce DGAPSC Vaslui a virat în conturile executoriului judecătoresc suma aferentă onorariului (640.000 lei) şi prima tranşă aferentă angajaţilor, executorul judecătoresc a efectuat în continuare acte de executare silită împotriva Protecţiei Copilului. Pentru noile demersuri, a solicitat un nou onorariu. De această dată DGASPC a contestat suma, iar solicitarea i-a fost admisă în parte de instanţă.
”În ceea ce priveşte onorariul expertului contabil, instanţa apreciază că onorariul expertului trebuie să fie proporţional cu volumul de muncă şi complexitatea expertizei. Este just că efectuarea a 712 expertize a putut duce la monopolizarea activităţii expertului, însă instanţa constată, analizând comparativ expertizele depuse în dosarele de executare silită, că acestea au conţinut identic, cu excepţia sumelor de achitat, iar expertiza conţine trei pagini”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Vaslui.
În ceea ce priveşte cheltuielile suplimentare stabilite de executorul judecătoresc prin încheierea din data de 15.06.2018, instanţa a reţinut că demersurile întreprinse de către executorul judecătoresc, în paralel faţă de cursul termenului stabilit de lege pentru efectuarea plăţii eşalonate a creanţei, nu pot atrage cheltuieli suplimentare în sarcina DGAPSC, întrucât acesteia nu i se poate imputa o culpă în neexecutarea obligaţiei.
”După cum reiese din cuprinsul raportului de expertiză contabilă depus în cursul executării silite, lucrarea de specialitate a fost efectuată în intervalul ianuarie-februarie 2018, aşadar, cu mult după ce debitoarea a efectuat plata voluntară a primei tranşe din drepturile băneşti cuvenite intimatului. În consecinţă, constatând că toate cheltuielile suplimentare au fost stabilite de către executorul judecătoresc în mod nejustificat, faţă de atitudinea debitoarei de îndeplinire cu bună-credinţă a obligaţiilor ce îi reveneau, instanţa va dispune anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor suplimentare din data de 17.09.2018”, au conchis magistraţii Judecătoriei Vaslui.
Litigiul nu este însă soluţionat definitiv între angajaţi, executor şi DGASPC, acţiunile în instanţă fiind în curs.