Culmea hoţiei. Autorul şantaja victimele cu incendierea casei dacă nu vor plăti pentru bunurile furate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infractorul suna victimele pentru a le cere bani în schimbul bunurilor furate FOTO Arhivă
Infractorul suna victimele pentru a le cere bani în schimbul bunurilor furate FOTO Arhivă

Autorul unor furturi din autoturisme din localitatea vasluiană Criveşti a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la victime, acestea fiind şantajate cu incendierea caselor şi a bunurilor dacă nu vor da bani pentru recuperarea lucrurilor furate

În dimineaţa zilei de 9 ianuarie, poliţiştii Postului de Poliţie Tutova au fost sesizaţi de un bărbat din localitatea Criveşti, cu privire la faptul că, pe timp de noapte, persoane necunoscute i-au spart un geam de la autovehicul proprietate şi i-au sustras casetofonul, acumulatorul, plăcuţele cu numerele de înmatriculare, roata de rezervă, precum şi mai multe documente.

Pe timpul efectuării cercetării la faţa locului, poliţiştii s-au sesizat cu privire la faptul că de la un alt autovehicul au fost sustrase plăcuţele cu numerele de înmatriculare, casetofonul, bateria şi actele maşinii.  

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Bârlad şi Postului de Poliţie Tutova a fost identificat B. Bogdan, în vârstă de 38 ani, domiciliat în comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi, bănuit de comiterea infracţiunilor de furt. După comiterea faptelor, bărbatul a contactat telefonic persoanele vătămate şi le-a constrâns să îi înmâneze bani pentru a le restitui bunurile şi actele sustrase. De asemenea, B. Bogdan a ameninţat persoanele vătămate că le va incendia bunuri, dar şi locuinţele în cazul în care nu vor da curs solicitării”, a spus Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Poliţiştii l-au depistat în flagrant pe B. Bogdan în momentul în care a primit bani de la una din părţile vătămate. În baza autorizaţiei emise de Judecătoria Bârlad, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul bărbatului, unde au fost găsite mai multe bunuri din cele sustrase.

Prejudiciul cauzat prin comiterea celor două infracţiuni de furt calificat este de peste 800 lei.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite