Copii prinși în scandal conjugal, agresați de tată. Bărbatul gelos și-a bătut soția până a băgat-o în spital.

0
0

Un bărbat de 38 de ani din satul Măscurei, comuna vasluiană Pogana, și-a luat la bătaie soția pe fondul geloziei, dar și pe cei doi copii mici, de 12 și 9 ani, care au încercat să-l oprească.  

Copiii de 9 și 12 ani au sărit să își protejeze mama, dar au fost și ei loviți FOTO arhivă Adevărul
Copiii de 9 și 12 ani au sărit să își protejeze mama, dar au fost și ei loviți FOTO arhivă Adevărul

Polițiștii de la Secția 8 Poliție Rurală Iana au fost sesizați, pe 30 septembrie, printr-un apel la 112, despre scandalul provocat de bărbatul de 38 de ani. Polițiștii au intervenit și au pus capăt violențelor. Soția agresorului a suferit leziuni ce vor necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în urma bătăii pe care a primit-o.

Față de bărbat a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

„În urma probatoriului administrat, în aceeași zi, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar a două zi, pe 1 octombrie, el a fost prezentat Judecătoriei Bârlad care a dispus măsura preventivă a control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Bătută cu pumnii, cu o bâtă și un cosor

Un caz similar s-a petrecut în Galați. Un bărbat şi-a terorizat ore în şir partenera de viaţă din gelozie, lovind-o şi umilind-o. Ca să scape cu viaţă, femeia a fugit de acasă, abandonându-şi copilul de şapte luni. La proces, a inventat o poveste menită să îl scoată basma curată pe agresor „ca să ţină familia unită”.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe 1 iulie 2022 la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru tentativă la omor pe Marius Dumitru, un bărbat din localitatea gălăţeană Brăhăşeşti. Cazul a redeschis discuţia în justiţie despre femeile victime ale violenţei domestice şi care sunt dispuse să le ierte tot partenerilor de viaţă, chiar dacă aceştia le pun vieţile în pericol.

În acest caz, fapta a avut loc pe 30 aprilie 2021, când întors de la o pomană, Marius Dumitru şi-a bătut şi umilit ore în şir concubina pentru că, beat fiind, i s-a părut că un consătean i-a făcut cu ochiul, iar apoi a găsit-o în compania acestuia. Anchetatorii au stabilit că individul a lovit-o cu pumnii, cu o bâtă de lemn şi cu un cosor, a scuipat-o şi umilit-o, iar apoi i-a tăiat părul cu un cuţit. 

„Pe fondul geloziei extreme şi necontrolate, dar şi a stării de ebrietate în care se afla, pe parcursul mai multor ore, inculpatul a lovit-o în mod repetat cu o bucată de lemn şi un cosor. Concret, acesta a luat un cosor cu care a ameninţat că îi va tăia picioarele şi a lovit-o, înţepând-o în tibie, la ambele picioare, dar şi în zona capului. De asemenea, inculpatul a luat o bâtă cu care a lovit în mod repetat persoana vătămată în cap şi peste picioare”, se menţionează în rechizitoriu.

„Femeia ar trebui să accepte orice abuz ca să păstreze familia unită”

Femeia a scăpat cu fuga, abandonându-şi chiar şi bebeluşul de 7 luni, şi a avut nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale ca să-şi revină. La proces, a încercat să ia asupra sa vina pentru cele întâmplate, deşi fusese la un pas de moarte.

Le-a declarat judecătorilor că, după ce a ajuns în casă, unul din participanţii la priveghi, al cărui nume nu îl cunoaşte, ar fi venit la ea cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale, fiind surprinsă de concubin cu acesta în pat.

Bărbatul s-ar fi pierdut cu firea şi a lovit-o cu un lemn peste picioare şi apoi a plecat, ameninţând-o că o va părăsi, fără ca ea să îl înduplece să rămână. Întrucât nu a reuşit să îl convingă, s-a reîntors în casă, a luat o maşină de tuns şi s-a ras singură în cap, provocându-şi rănile constatate pe corpul său.

„Pe lângă naivitatea aproape copilărească a acestei declaraţii, probele administrate sunt contrare celor expuse de persoana vătămată”, a fost reacţia judecătorilor. Una din probele care vorbesc de la sine este mărturia unui vecin al cuplului, care a declarat că a intrat în locuinţa acestora şi a văzut-o pe femeie plină de sânge, când era bătută şi lovită, şi i-a luat agresorului din mână o sapă, cu care intenţiona să îşi lovească partenera.

Mărturia neverosimilă a femeii a stârnit o reacţie rară şi din partea completului care a judecat cazul. „Persoana vătămată a înţeles ulterior să îl protejeze prin declaraţiile date organelor judiciare. Este explicabil prin nivelul şi felul educaţiei socio-culturale primite, potrivit căreia femeia ar trebui să accepte orice abuz doar pentru a păstra familia unită”, au constatat judecătorii.  

Vaslui


Ultimele știri
Cele mai citite