Conducerea CJ Vaslui a anunţat că va sprijini financiar Patriarhia Română pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Vaslui va sprijini financiar Patriarhia Română pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, a anunţat preşedintele instituţiei, Dumitru Buzatu, care însă nu a precizat ce sumă va acorda Bisericii, în condiţiile în care nu este cunoscut încă bugetul judeţului, anunţă Mediafax.

Patriarhia Română va primi sprijin financiar din partea Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, în urma unei solicitări scrise transmisă de reprezentaţii Bisericii către autorităţile vasluiene. 

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus că va da curs cererii, însă nu a putut preciza ce sumă va ajunge în conturile Patriarhiei, având în vedere că încă nu se cunoaşte proiecţia bugetară pe anul 2014.

„Odată ce vom cunoaşte bugetul judeţului Vaslui, vom putea întocmi un proiect de hotărâre cu suma ce va fi acordată Patriarhiei Române, proiect ce va fi supus spre aprobare în cadrul plenului Consiliului Judeţean. Nu văd de ce nu am contribui la construirea Catedralei Mânuirii Neamului, în condiţiile în care acest edificiu va fi unul reprezentativ pentru credincioşii ortodocşi şi pentru ţara noastră", a declarat, preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Potrivit acestuia, CJ Vaslui va acorda sprijin financiar tuturor cultelor din judeţ care fac solicitări în acest sens, în măsura în care este posibil şi în conformitate cu prevederile legale.

Citeşte şi:

Patriarhul Daniel cere Consiliilor Judeţene tribut pentru Catedrala Neamului

„Vrem spitale, nu catedrale!”. Protest la adresa finanţării cultelor de către stat

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite