Cele mai caraghioase întâmplări din campaniile electorale. De la candidatul care a cerut singur Poliţiei să-l amendeze la plimbări cu trotineta prin parc
0
Chiar dacă noua legislaţie electorală a limitat incidentele electorale, la ultimele alegeri, unii dintre candidaţi au reuşit să iasă în evidenţă prin acţiuni pe alocuri caraghioase.
”Campionii” momentelor penibile de la alegerile locale din iunie 2016 sunt fostul primar, respectiv fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi. Marius Stan şi Nicolae Bacalbaşa i-au lăsat cu gura căscată pe cei câteva mii de gălăţeni ieşiţi la promenadă, după ce au apărut printre trecători mergând pe trotinetă.
Tonul a fost dat de Marius Stan (59 ani), care a dat câteva ture cu jucărioara electrică, după care l-a invitat şi pe doctorul Bacalbaşa (72 ani) să trăiască senzaţia, însă acest nu a avut curajul să conducă singur trotineta, aşa că s-au urcat împreună, într-n spectacol care a fost imortalizat de sute de gălăţeni.
Ba chiar, la începutul cursei pe trotinetă, preşedintele CJ Galaţi a avut un moment în care s-a crezut în rolul principal din Titanic şi-a întins mâinile în lateral, pentru a trăi mai bine senzaţia.
Momentul a fost filmat de jurnalistul Mihai Angheluţă junior, care a pus imaginile pe Facebook, loc unde a adunat mii de vizualizări şi a stârnit o adevărată avalanşă de comentarii, în care gălăţenii au subliniat ridicolul situaţiei.
Plimbarea cu trotineta nu le-a adus plus de voturi, atât Stan, cât şi Bacalbaşa pierzând alegerile.
Candidatul care a cerut Poliţiei să-l amendeze
Ciprian Fulea (32 ani) unul dintre tinerii candidaţi din partea PNL pentru Consiliul Local Sibiu, a reuşit în timpul campaniei electorale de la locale să stabilească o premieră. Fulea a solicitat oficial Poliţiei Locale Sibiu să îl amendeze pentru că a parcat neregulamentar, ba mai mult le-a oferit poliţiştilor şi dovada încălcării legislaţiei rutiere. Demersul candidatului a venit după ce o fotografie cu maşina acestuia parcată într-un loc interzis a apărut pe reţelele de socializare.
"Subsemnatul, Fulea Ciprian Gheorghe, domiciliat în Sibiu (...), declar pe propria raspundere că în data de 05.05.2016, am parcat autoturismul marca BMW, tipul X6, numar de înmatriculare (...) pe strada Justiţiei, într-o zonă nepermisă parcării. Prin prezenta, solicit Politiei Locale Sibiu să stabilească contravenţia de care mă fac vinovat. Ataşez prezentei declaraţii şi articolul publicat pe site-ul ziarului Turnul Sfatului, în care apare autoturismul mentionat parcat în zona interzisă", a scris Ciprian Fulea, în sesizarea înaintată Poliţiei locale.
Fulea şi-a motivat gestul, afirmând că ”am greşit, e normal să plătesc". Chiar dacă şi-a recunoscut greşeala, Fulea nu a fost amendat, şi asta pentru că nu agentul constatator al Politiei a realizat fotografiile cu maşina parcată neregulamentar. "Poliţia Locală nu poate aplica o amendă deoarece nu există baza legala, contravenţia nefiind constatată la fata locului de un agent constatator", au anunţat atunci reprezentanţii Primariei Sibiu.
”Ai venit aicea să ragi”
Deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, cel care care în 2012 l-a ameninţat cu moartea pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu, a ajuns să ameninţe un simplu cetăţean care a strigat "Sus PNL" în timpul unui miting electoral de la alegerile locale din iunie, când pesedistul a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Bârlad.
În mijlocul campaniei electorale, însoţit de senatoarea PSD Gabriela Creţu şi de mai mulţi susţinători, Adrian Solomon, candidat la fotoliul de primar al Bârladului, a uitat de maniere în faţa alegătorilor care i-au spus în faţă că nu îl vor vota.
Iritat că o voce din mulţime a strigat „Sus PNL-ul!” şi i-a reproşat că a fost împotriva măririi alocaţiilor copiilor, deputatul PSD a luat microfonul din mâna senatoarei Creţu şi l-a ameninţat direct pe cetăţean.
„Dumneavoastră ştiţi care e problema, domnule? Voi sunteţi contra PSD-ului, noi suntem contra PNL-ului. Problema este că noi suntem mai mulţi şi dumneata eşti singur. Şi pentru binele mata, eu te rog să te duci mai încolo oleacă, ca să nu se enerveze vreunul din colegii noştri şi să iasă altceva. Rugămintea mea pentru toţi ceilalţi trecuţi prin vie, să staţi frumos şi când aveţi de vorbit să cereţi voie. Deocamdată vorbea o doamnă (n.r. Gabriela Creţu, cea care îi făcea prezentarea), iar dumneata nu apari ca un om civilizat în condiţiile în care ai întrerupt-o şi ai început să ragi ca ăla care trebuie să ragă aicea”, a spus Solomon.
Solomon a pierdut alegerile locale, însă în prezent candidează pentru un nou mandat de deputat, ocupând prima poziţie pe lista de candidaţi PSD la Vaslui.
Şpagă electorală, bal pentru săteni
Tot în campania de la alegerile locale din iulie, un primar din Olt a fost reţinut de procurori şi ulterior plasat sub control judiciar, fiind acuzat că a încercat să mituiască alegătorii pentru a fi sigur că obţine un nou mandat. Gheorghe Perieţeanu, primarul comunei Icoana, a fost acuzat de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi coruperea alegătorilor.
Fapta care l-a trimis pe primarul comunei Icoana în arest este mita electorală pe care procurorii spun că a dat-o sâmbătă, 21 mai, cu ocazia Zilei Comunei, alegătorilor din Icoana. Acesta, prin reprezentanţi, a împărţit tichete valorice alegătorilor, pe baza cărora alegătorii şi-au putut procura mici şi bere, iar cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie au primit diplome şi premii.
„Domnu’ primar a făcut o sărbătoare a comunei să se bucure toată lumea. Mită electorală n-a fost asta, că a făcut o sărbătoare să se distreze oamenii din comună, toţi, mită a fost ce-a făcut doamna vice cu PSD-ul, că ei au strâns oamenii la biserică, tot de Sfinţii Constantin şi Elena, şi au făcut masă cu de toate după, masă împărătească, ce mai, să spună bucătăresele ce pregătiri s-au făcut, a venit şi domnul deputat Florin Iordache. Aia n-a mai fost campanie?!“, au declarat atunci susţinătorii primarului.
Au tăiat copacul pentru că acoperea afişul electoral
Campania electorală pentru alegerile locale din iunie a făcut victime şi printre copaci! Un mesteacăn din centrul oraşului Câmpulung (Argeş) a fost ciopârţit pentru că acoperea afişul electoral al candidatului PSD la primărie. Un panou publicitar amplasat la începutul campaniei electorale în centrul oraşului a devenit suport pentru afişele cu candidaţi. Mai întâi a apărut faţa lui Bogdan David, candidatul PNL la primărie. Numai că afişul era acoperit parţial de un mesteacăn plantat în urmă cu 15-20 de ani, astfel că liberalul a fost mutat pe partea cealaltă a panoului.
După câteva zile, pe partea rămasă liberă a fost pus un afiş cu Liviu Ţâroiu, candidat PSD la fotoliul de edil şi viceprimar în funcţie. Pentru că afişul nu era vizibil, o echipă de la ADP Câmpulung, instituţie aflată în subordinea viceprimarului, a ciopârţit fără milă copacul, astfel încât faţa candidatului să poată fi observată de toţi trecătorii.