Ceapa moldovenească mai tare decât prazul oltenesc (Universitatea Craiova 0-1 FC Vaslui)
0Elevii lui Viorel Hizo par că nu mai au rival în Liga I după ce au reuşit să îi învingă la limită şi pe oltenii de la Universitatea.
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat că formaţia olteană nu merita să piardă meciul cu FC Vaslui, scor 0-1, din etapa a XII-a a Ligii I, apreciind că fotbalul este dur şi nedrept în unele momente.
"Vreau să mulţumim suporterilor pentru modul în care ne-au încurajat. Îmi pare nespus de rău că nu le-am putut oferi victoria, fotbalul este foarte dur în unele momente. Am început jocul mai timoraţi, mai crispaţi, dar pe parcursul întâlnirii am avut momente bune de joc, iar repriza a doua a fost la discreţia noastră. Am dominat adversarul, ne-am creat multe ocazii, cred în număr de zece. Am avut bară, penalti, nici din penalti nu am reuşit să marcăm. Fotbalul este nedrept şi nu meritam să pierdem în această seară", a spus Neagoe în conferinţa de presă de după meci.























































