”Căldură pentru inimi curate”: 100 de copii sărmani îmbrăcaţi cu haine de iarnă de Episcopia Huşilor
0100 de copii din satele componente ale Parohiei Bogdăniţa (Bogdăniţa, Tunseşti, Cârţibaşi şi Coroieşti) sunt beneficiarii unui proiect derulat de Episcopia Huşilor.
Proiectul „Căldură pentru inimi curate” a fost demarat demarat de Episcopia Huşilor prin Asociaţia „Filantropia Ortodoxă - Huşi”, în parteneriat cu Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” din Dublin – Irlanda şi Centrul Misionar "Sfântul Ioan Botezătorul" (preoţii Călin Florea şi Romeo Gămulescu).
Episcopul Ignatie, însoţit de consilier economic şi social Vladimir Beregoi şi de preotul Călin Florea, protopopul ortodox român al Irlandei, au mers în după-amiaza zilei de joi, 8 noiembrie a.c., în Parohia Bogdăniţa din Protopopiatul Bârlad, întâlnindu-se cu toţi beneficiarii.
”Copiii, cu vârsta între 4 şi 16 ani, au primit îmbrăcăminte nouă (geacă de iarnă, pulovere, căciuli, mănuşi, fulare, ghete) pentru a întâmpina sezonul rece aşa cum se cuvine şi pentru a se evita pe cât posibil abandonul şcolar datorat condiţiilor financiare precare. Fiecare copil a primit un pachet cu numele său pe el şi hăinuţele potrivite cu vârsta sa”, au precizat reprezentanţii Episcopiei Huşilor.
Valoarea acestui proiect a fost de aproximativ 7500 euro, fiind rodul contribuţiei credincioşilor ortodocşi români din parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Dublin (Irlanda).