Avertizarea meteorologilor a băgat în alertă Comandamentul de iarnă. Judeţul Vaslui a primit o cantitate de 20 de tone de motorină de la rezerva de stat
0![În noaptea de miercuri spre joi se anunţă viscol mare FOTO: Adevărul](https://cdn.adh.reperio.news/image-a/ab9ef9c9-5adb-483b-b9e3-6d17bae60eb1/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D735%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Atenţionarea de cod galben de viscol şi ninsori emisă de meteorologi pentru ziua de mâine i-a băgat în alertă pe membrii Comitetului Judeţean de iarnă din Vaslui.
La ultima întâlnire din această seară, prefectul Radu Renga a atras atenţia Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui să facă tot posibilul ca dializaţii aflaţi pe liste să ajungă din timp la spitale. Totodată, gravidele sau persoanele care întâmpină probleme medicale sunt rugate să solicite sprijinul autorităţilor.
Comitetele locale din toate cele 86 de loclităţi ale judeţului sunt obligate să asigure serviciu de permanenţă, măsură luată, de asemenea, şi la nivelul Prefecturii Vaslui. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a atras atenţia şi drumarilor, mai ales a celor de la Secţia Bârlad a Companiei Drumuri şi Poduri, să aibă utilajele pregătite în punctele cheie, îndeosebi în sudul judeţului.
Judeţul Vaslui va beneficia de o cantitate de 20 tone carburant, primit de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, ca ajutor umanitar pentru persoanele afectate de fenomenele meteorologice periculoase, specifice sezonului rece. „Ninsorile abundente şi viscolul din ultimele zile au determinat autorităţile locale din mediul rural să intervină cu utilajele proprii sau închiriate pentru deblocarea drumurilor comunale şi săteşti. Ne-au solicitat sprijinul şi iată, prin Hotărâre de Guvern, s-a aprobat cantitatea de 20 de tone motorină. Distribuirea acestei cantităţi se va decide în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă“, a declarat prefectul de Vaslui, Radu Renga.
Citeşte şi: