Angajaţii de la Finanţele din Vaslui contestă preavizele de disponibilizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii de la Finanţe vor merge în instanţă FOTO:adevarul
Angajaţii de la Finanţe vor merge în instanţă FOTO:adevarul

Zeci de angajaţi ai Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vaslui au contestat la Direcţia Regională Iaşi preavizele de disponibilizare emise la începutul acestei luni de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), salariaţii anunţând că vor da în judecată şi această ultimă instituţie, informează Mediafax.

Un număr de 36 din cei 119 salariaţi ai Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Vaslui care au primit preavize de concediere odată cu restructurarea ANAF au contestat la Direcţia Regională Iaşi dispoziţiile semnate la începutul acestei luni de către preşedintele agenţiei.

În plângerile depuse la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, angajaţii susţin că la emiterea deciziilor de disponibilizare nu a fost respectată Legea Funcţionarului Public.

„Conform procedurilor legale, mai întâi am depus plângerea prealabilă la Direcţia Regională Iaşi în care subliniem că ne-au fost încălcate drepturile prevăzute de Legea Funcţionarului Public. Ordinul emis de preşedintele ANAF, prin care s-au dat preavizele de concediere, nu a fost publicat în Monitorul Oficial, conform legii, astfel încât este lovit de nulitate. În zilele următoare, ne vom adresa în instanţa de contencios-administrativ pentru anularea preavizelor", a declarat Vailcă Berescu, preşedintele filialei Vaslui a Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex".

Cei 119 salariaţi ai Finanţelor Publice Vaslui care au primit preavize de concediere au posibilitatea să depună până în 22 august dosarele de concurs pentru ocuparea unuia dintre cele 39 de posturi vacante puse la dispoziţie de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Guvernul a avizat, la sfârşitul lunii iunie, reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi a decis înfiinţarea Direcţiei Antifraudă, care va funcţiona inclusiv sub supravegherea Parchetului de cercetare penală.

ANAF este astfel reorganizată ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare.

Citeşte şi:

Aproximativ 70 de finanţişti vasluieni vor fi disponibilizaţi în perioada următoare

Director nou la DGFP Vaslui, panică în rândul salariaţilor: „Nu eu am stabilit criteriile pentru emiterea preavizelor“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite