Accident mortal la Bârlad. Un bătrân a fost lovit de o maşină în timp ce traversa strada neregulamentar
0Un bărbat, în vârstă de 78 ani, a decedat în urma unui accident de circulaţie, care a avut loc astăzi, pe raza municipiului Bârlad.
Potrivit poliţiştilor, şoferul a cărui maşină a fost implicată în accident, un bârlădean în vârstă de 43 de ani, circula pe strada Primăverii, pe sensul de mers Gura Leului către Gară. Într-o clipă de neatenţie, conducătorul auto a acroşat un pieton, care se angajase în traversarea străzii prin loc nesemnalizat corespunzător şi fără să se asigure. La faţa locului, cadrele medicale de la ambulanţă au acordat primul ajutor victimei, un bărbat de 78 ani, din municipiul Bârlad, însă, urmare a leziunilor grave, acesta a decedat.
„În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. Poliţiştii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Citeşte şi: