VIDEO Celromul, cel mai mare combinat producător de carton ondulat din vestul Olteniei, a fost vândut lui Constantin Isvoranu cu 10 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Isvoranu, noul proprietar al fabricii de carton ondulat,  a stat de vorbă cu foştii angajaţi
Constantin Isvoranu, noul proprietar al fabricii de carton ondulat, a stat de vorbă cu foştii angajaţi

Celrom Drobeta Turnu Severin a fost o companie producătoare de hârtie şi  carton ondulat. În primele șase luni din anul 2002, compania a obținut venituri totale de 10 milioane de euro, iar în 2008 a intrat în faliment

Cea mai mare fabrică de carton ondulat şi hârtie a fost salvată din mâinile lichidatoriilor. Celromul şi-a găsit, în sfârşit, la trei ani de la închidere, un proprietar în persoana lui Constantin Isvoranu, miliardarul mehedinţean de pe locul 432 în topul Forbes.

El a fost singurul care  s-a prezentat la licitaţia organizată, vineri, 9 martie. Afaceristul şi-a adjudecat fabrica pentru suma de 10 milioane de euro. Timp de o oră şi jumătate cât a durat realizarea documentelor, 50 de foşti angajaţi ai combinatului au aşteptat rezultatul cu sufletul la gură.

„Foarte bună această veste, am lucrat atâta vreme aici şi apoi să stai acasă în şomaj. Am 23 de ani lucraţi în fabrică şi te gândeşti că nu ne mai angajează nimeni în altă parte. În cei trei ani, am stat şi ne-am rugat de unul şi de altul să ne angajeze  şi nu am avut unde”, a spus  Ionel Iosif, un fost angajat al fabricii de carton.

Constantin Isvoranu a vorbit cu oamenii care au aşteptat în faţa combinatului o soluţie. El i-a asigurat pe foştii muncitori că va deschide combinatul înainte de sărbătorile pascale.

„Eu sau altcineva trebuia să rezolve cumva această situaţie, licitaţia s-a încheiat, s-a respectat ansamblul funcţional. Intenţia este clară, fără niciun dubiu, de a reporni. Primul pas este de achita preţul, iar fără investiţii nu se poate face nimic”, a declarat noul investitor.

Celrom Drobeta Turnu Severin a fost o companie producătoare de hârtie, carton ondulat În primele șase luni din anul 2002, compania a obținut venituri totale de 10 milioane de euro, cu toate a intrat în insolvenţă în 2008 şi cei peste 600 de angajaţi au rămas fără loc de muncă.

După numeroase proteste stradale, procese şi licitaţii eşuate, combinatul urmează să se redeschidă şi să redevină unul dintre cei mai importanţi producători de carton ondulat din vestul Olteniei.

„Sperăm să găsim combinatul intact cum l-am lăsat în 2008, am păstrat legătura cu piaţa, avem oferte, noi oferim cartoane de bună calitate şi în scurt timp îi vom onora cu cât vor dumnealor”, a declarat Gheorghe Talianu, sindicalistul care a luptat să vadă deschis combinatul.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite