Un turist german salvat dintr-o viitură de poliţiştii de frontieră mehedinţeni
0O ambarcaţie rapidă de intervenţie ale poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Şviniţa a intervenit aseară pentru salvarea unui tânăr de naţionalitate germană, ambarcat pe un velier, aflat în pericol de a se scufunda în fluviul Dunărea, în apropierea localităţii Ilişova (km. fl. 1003 al Dunării).
Ambarcaţia de agrement intrase în derivă şi nu mai putea fi guvernată după ce fusese afectată de viitura, vântul puternic şi valurile mari ale Dunării.
„În data de 3 septembrie, la ora 18.30, o patrulă de cercetare a poliţiei de frontieră a observat pe direcţia viaductului Glaucina ( km fl 1003 al Dunării), la 150 de metri de malul românesc, o ambarcaţie cu vele aflată în derivă şi în pericol de a se scufunda datorită viituri, vântului puternic şi valurilor mari ale fluviului Dunărea”
a precizat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
În ajutorul persoanei aflate în pericol a intervenit ambarcaţiunea rapidă de intervenţie a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa care s-a deplasat rapid pe direcţia km fluvial 1003 al fluviului Dunărea.
Din cauza faptului că velierul era prins între trunchiurile copacilor aduşi de viitură şi era serios afectat de furtuna puternică de pe fluviul Dunărea, persoana aflată în acesta putea în orice moment să-şi piardă viaţa.
Ajunşi lângă persoana aflată în dificultate, poliţiştii de frontieră l-au transbordat pe acesta la bordul navei poliţiei de frontieră, i-au acordat primul ajutor şi au recuperat velierul dintre trunchiurile copacilor care pluteau în derivă pe fluviu.
Persoana salvată a declarat că viitura, vântul puternic, condiţiile meteorologice nefavorabile şi valurile mari l-au pus în imposibilitate de a controla şi a naviga cu velierul fiind conştient că putea fi în pericol în orice moment.
După ce a fost ridicat la bord şi transportat în portul Sviniţa, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana respectivă este Jakel Nick Marin, în vârstă de 32 de ani, din Landsberg, Germania şi se afla în croazieră pe fluviul Dunărea având ca destinaţie Constanţa. Deoarece condiţiile hidrometeorologice nu i-au permis continuarea călătoriei, poliţiştii de frontieră i-au asigurat cetăţeanului german condiţii minime de cazare şi hrană.
Tânărul german le-a mulţumit poliţiştilor de frontieră mehedinţeni pentru faptul că prin modul rapid în care au acţionat i-au salvat viaţa şi i-au recuperat ambarcaţia din apele Dunării.
Citeşte şi: