Un turc prins în timp ce încerca să mituiască un poliţist de frontieră în Vama Porţile de Fier I | adevarul.ro
Ce ne luăm de Black Friday. Ediție specială „Trends”, cu Alexandru Negrici și Mălina Irimia

Un turc prins în timp ce încerca să mituiască un poliţist de frontieră în Vama Porţile de Fier I

Publicat:
Ultima actualizare:
0
bani vartej spalare bani vortex ciclon

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, l-au prins în flagrant pe K.A., cetăţean turc, care a oferit cu titlu de mită suma de 300 euro unor poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I.

În data de 26 iunie a.c., poliţistul de frontieră A.A., din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin a sesizat ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, cu privire la faptul că la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat un cetăţean turc împreună cu alţi doi concetăţeni, dintre care unul nu îndeplinea condiţiile legale pentru a intra pe teritoriul ţării, prezentând un document de identitate falsificat.

”Cu această ocazie, pentru ca lucrătorul poliţiei de frontieră să îşi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a permite intrarea în ţară persoanei care nu îndeplinea condiţiile legale,  numitul K.A. i-a oferit iniţial suma de 100 euro cu titlu de mită, lucrătorului de poliţie de frontieră care a refuzat banii, dar la scurt timp, acelaşi cetăţean a revenit şi i-a mai oferit şi o bancnotă de 200 euro”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie.

S-a realizat constatarea infracţiunii flagrante împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii infracţiunilor de dare de mită, complicitate la dare de mită, fals privind identitatea şi complicitate la fals privind identitatea. 

Top articole

Partenerii noștri