Turnu Severin: Un polițist comunitar îndrăgostit de Universitatea Craiova
0A ţinut de mic cu Universitatea Craiova şi a dorit să devină fotbalist. S-a îndrăgostit însă de viața cazonă în timpul stagiului militar efectuat la Lugoj și de atunci a hotărât să urmeze o carieră în domeniu.
S-a născut în localitatea doljeană Băilești, însă de la vârsta de 7 ani a trăit în Severin, părinții mutându-se și ei aici definitiv. Singur la părinți, Ștefănescu Doru Gigel a fost răsfățatul familiei, așa că a avut parte de o copilărie destul de frumoasă și fericită. Fiind de mic copil un înrăit fan Universitatea Craiova, Gigel a îndrăgit fotbalul, așa că la vârsta de 14 ani a început să joace la CSS Drobeta Turnu Severin. Din păcate, după patru ani de sport cu balonul rotund, Gigel s-a îmbolnăvit de hepatită la vârsta de18 ani și de atunci a agățat și ghetele în cui. Asta nu înseamnă că a renunţat şi la iubirea pentru culorile alb-albastre.
„Născut fiind în Dolj, era şi normal ca Universitatea Craiova să devină echipa mea de suflet. A venit spitalizarea urmată de o perioadă de regim alimentar, aşa că am decis să întrerup antrenamentele. Nu am mai revenit pe terenul de fotbal. Am plecat în armată şi acolo mi-am descoperit o altă iubire. Aceea a vieţii cazone. Am rămas însă şi voi rămâne în continuare un mare fan al Universităţii Craiova, echipa mea de suflet”, afirmă Gigel Ştefănescu.
Îndrăgostit de haina militară
A satisfăcut stagiul militar la Lugoj, acolo unde a descoperit că îi place haina militară, aşa că a hotărât să urmeze o carieră în domeniu. „În 1998 am terminat stagiul militar şi imediat am intrat la Corpul Gardienilor Publici. Fiind un adept înrăit al disciplinei, am reuşit ca după un an de zile să fiu avansat în funcţia de comandant de grupă. A fost o perioadă destul de frumoasă, interesantă, chiar dacă această viaţă a impus şi multe privaţiuni. Gardienii Publici nu prea erau văzuţi cu ochi buni de populaţie chiar dacă rolul lor era unul de a păstra ordinea şi liniştea publică”, mai susţine Gigel.
Imediat după desfiinţarea Gardienilor Publici şi înfiinţarea Poliţiei Comunitare, Gigel Ştefănescu a susţinut examenele de rigoare şi a intrat în rândul poliţiştilor comunitari în 2005. Timp de trei ani, Gigel a activat în cadrul Biroului de Intervenţie Rapidă, iar din 2008 a fost avansat la gradul de agent superior şi a obţinut funcţia de şef de tură al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Comunitare Severin.
„Viaţa de poliţist comunitar este una în care ai tot timpul ce să acumulezi. Îmi place ceea ce fac şi lucrul cu publicul”, mai susţine Gigel. Acesta doreşte în mod special ca cetăţeanul să aibe o cât mai mare încredere în poliţistul comunitar şi chiar să-i ceară sprijinul ori de câte ori este nevoie.























































