Turnu Severin: Munte prăvălit pe DN 57. Singura cale de acces spre Moldova Nouă este pe apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circulaţia este închisă între Dubova şi Şviniţa, cel puţin 12 zile
Circulaţia este închisă între Dubova şi Şviniţa, cel puţin 12 zile

O alunecare de teren produsă, marţi, pe DN 57, între Dubova şi Şviniţa, a izolat localnicii a trei sate din Clisura Dunării, pentru cel puţin 12 zile. Pentru că DN 57 este închis şi pe sectorul Dubova- Eşelniţa, din cauza unei alte alunecări de teren, nici utilajele nu pot ajunge la alunecare.

Un munte întreg s-a prăvălit, ieri, e şosea, blocând astfel drumul. Pentru că DN 57 este închis şi pe sectorul Dubova- Eşelniţa, din cauza unei alte alunecări de teren, nici utilajele nu pot ajunge la alunecare. Prefectul de Mehedinţi a cerut, în acest sens, sprijin celui din Caraş-Severin. Până la deblocarea drumului însă, localnicii din satele cuprinse între cele două alunecări sunt izolaţi, singura cale de acces spre Moldova Nouă fiind pe apă.

Mai rău e că banii lipsesc cu desăvârşire, iar alunecările continuă, pentru că e multă apă în sol. Pentru evitarea unor astfel de situaţii, prefectul le sugerează autorităţilor locale să facă proiecte prin care să atragă fonduri europene pentru a consolida versanţii din zonă. “Un lucru este foarte clar: pe această zonă trebuie proiect serios făcut între cele trei localităţi: Dubova, Şviniţa, Eşelniţa. I-am chemat pe cei trei primari la mine, pentru că până la urmă este pusă în pericol siguranţa oamenilor”, a precizat on Mîţu.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite