Turnu Severin: Judoka Denis Pătruţ pedalează spre titlul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu un an, Denis Pătruţ a trecut de la înot la judo, dar a păstrat linia rezultatelor bune, continuând să urce pe podium la competiţii, atât în ţară, cât şi peste graniţă.

Este un copil pe care orice părinte şi l-ar dori. E ascultător, silitor, harnic, dar mai ales onest. Nu ar minţi pentru nimic în lume. La cei 15 ani, este de două ori medaliat cu bronz la înot şi de trei ori la judo.

Are numeroase premii obţinute în aceste două sporturi, atât în ţară, cât şi în străinătate. Şi totul, cu preţul unor sacrificii. Pentru a ajunge la antrenamente, este nevoit să parcurgă, zilnic, cel puţin 20 de kilometri dus-întors cu bicicleta.

”Vin tocmai de la Şimian cu bicicleta, iar dacă am două sau trei antrenamente, fac de două sau de trei ori drumul ăsta. M-am obişnuit deja. Fac asta încă din vara anului trecut.

Când avem antrenamentele dimineaţă, de la şapte şi jumătate, trebuie să mă scol cu două ore mai devreme, pentru că nu am alt mijloc de transport. Seara, la fel, pentru că termin după ora nouă.

Iarna e mai greu, pentru că e frig şi iau autobuzul. Vin deja încălzit”, ne spune Denis Pătruţ, convins fiind că merită toate sacrificiile pentru a avea rezultate.  

A practicat înotul din ambiţie
Denis a început să practice judo, după şase ani de înot de performanţă. Şi acum îi este dor de el, dar din păcate nu mai are vârsta şi nici timpul necesar.

„Aveam opt ani când m-am apucat de înot şi am făcut-o, pur şi simplu, din ambiţie. Mergeam la mare şi tot timpul mi-era ciudă că fratele meu încerca să mă „înece”, în joacă. Acum îl înec eu pe el”, povesteşte el, zâmbind.

În cei şase ani de înot, a obţinut trei medalii de bronz la naţionale, dar şi alte aproape 30 de premii în competiţiile interne. Închiderea bazinului olimpic a fost momentul în care Denis a abandonat înotul, alegând, în schimb, un alt sport: judo-ul.

„Nu mi-a fost deloc greu, pentru că eram învăţat de dincolo cu antrenamentele. După o lună am participat la primul meu concurs, iar la cel de-al doilea, au început deja să apară rezultatele: trei medalii de bronz obţinute  în Serbia, Bulgaria şi România”, ne spune băiatul.

Vrea să ajungă campion mondial în trei, patru ani

Despre capacităţile lui ne vorbeşte şi antrenorul său. „E de apreciat, pentru că face sacrificii enorme pentru a veni la antrenament. Nu lipseşte, e consecvent. Pe lângă faptul că e ascultător şi silitor, are şi calităţi morale: nu minte.

De când e la judo, nu a minţit măcar o dată,  chiar dacă a fost martorul unei dispute între colegi, de exemplu. Ţine de educaţie, pentru că are o familie care îşi obţine greu pâinea”, ne spune antrenorul Lena Sterea. 

Pentru a nu lipsi de la antrenamente, mai ales de la cele premergătoare diverselor competiţii, Denis apelează chiar şi la învoiri. E convins că va ajunge în viitorul apropiat, adică peste trei sau patru ani, campion mondial. 

Ce le spui celor care îşi ţin copiii departe de sport?
D.P.: „Să încerce să-i aducă măcar şi pentru o oră. Astfel, te menţii sănătos şi puternic. Sunt şi riscuri, dar dacă le place şi perseverează în sportul pe care l-au ales, pot să ajungă şi campioni. Iar satisfacţia e foarte mare, în ciuda sacrificiilor, accidentărilor sau a problemelor materiale pe care le întâmpini”.     

Te mulţumeşti cu medaliile de până acum?
D.P.: „Nu, pentru că pot să obţin mult mai multe. Îmi doresc să mă calific, mai departe, la Campionatul Naţional de Ne-waza, ce se va ţine la Severin în perioada 8-11 septembrie şi să iau locul întâi la Cupa Drobeta. Mă voi antrena apoi pentru a ajunge campion mondial, nu numai naţional”.

Ce-i place?
D.P.: „Felul de a fi al oamenillor. Să fie sinceri, corecti şi să nu mintă. În ceea ce mă priveşte, în timpul liber, prefer să mă joc fotbal (nu ştiu dacă e chair atât de bun) şi să mă antrenez: genoflexiuni, abdomene. Tot la sport mi-e gândul”.  

Ce nu-i place?
D.P.: „Minciuna şi perversitatea. Nu-mi plac oamenii cu două feţe şi mai ales cei care îţi înşeală încrederea. Iar mie, nu-mi place să muncesc, să mă pui să fac ceva la o maşină sau ceva de genul ăsta... mai bine fac altceva”

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe turnu-severin@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Drobeta Turnu Severin, click pe poza de mai jos:

cap ziar ads
Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite