Turnu Severin: Elena Coardă, femeia care a pornit de jos şi a muncit din greu pentru a ajunge ceea ce este astăzi
0
Prin programele şi activităţile sale în beneficiul societăţii, contribuie la prevenirea şi alinarea suferinţei copiilor cu probleme, copiilor orfani dar şi a persoanelor vulnerabile.
Elena Coardă a ştiut întotdeauna ce înseamnă munca grea şi efortul de a ajunge un om realizat.
Provenind dintr-o famile modestă, cu un tată care a lucrat la CFR şi o mama casnică, Elena a avut doar 16 ani când s-a angajat ca şi muncitor necalificat la CPL unde alucrat până în 1978.
„ Eu provin dintr-o familie modestă, cu patru copii, părinţii mei erau oameni simpli de laţară, dar care au ştiut să ne dea o educaţie aleasă” ne spune Elena.
O dată cu trecerea anilor Elena a început să evolueze pe plan profesional şi ca atare a ocupat de două ori postul de primar. Prima dată a fost primar în comuna Butoieşti până în anul 1989 şi ulterior la Baia de Aramă.
„În toată această perioadă cat am ocupat funcţia de primar am încercat să ajut oamenii, am avut parte de o activitate frumoasă, iar colaboratorii pe care i-am avut în aceea perioadă păstrez şi astăzi legatura cu ei” ne zice Elena.
Din dorinţa de a evolua în continuare în plan profesional Elena şi-a ales o altă meserie si anume ceea de economistă, meserie pe care a practicat-o timp de trei ani, după care s-a angajat la Sucursala CEC Mehedinţi, Agenţia Corcova unde a lucrat până în 2002.
Din 2002 până în prezent Elena ocupă funcţia de director la Crucea Roşie Mehedinţi. De când ocupă această funcţie Elena, fie că s-a implicat în mod direct sau nu, a ajutat atât copii cu probleme, copii orfani dar şi persoanele vulnerabile cu venituri mici din judeţ şi nu numai.
Munca pe care o face la Crucea Roşie o mulţumeşte foarte mult pe plan profesional, şi niciodată nu se mulţumeşte cu puţin. Alături de voluntarii de la Crucea Roşie Mehedinţi a participat la diverse concursuri de voluntariat unde a obţinut premii.
”Anul acesta am luat locul 2 la Valea de Peşti, Hunedoara cu detaşamentul de inteveţie din cadrul Crucii Roşii, anul trecut am luat locul 1, pe ţară, la „Sanitarii Pricepuţi” prin şcoala Alice Voinescu, tot anul trecut am luat locul 1 la concursul de la Slănic Moldova” conchide Elena Coardă.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Vă simţiţi un om împlinit?
În general mă simt un om împlinit pentru că am reuşit să duc o viaţă decentă, iar pe lângă nenumăratele greutăţi am avut parte şi de o mare bucurie, fiica mea. În prezent ea este elevă in clasa a XII-a la Liceul Pedagogic.
Aveţi regrete?
Ceea ce regret foarte mult este piederea soţului meu şi a soacrei mele. Două fiinţe foarte dragii mie, care de-a lungul întregii mele activităţi profesionale mi-au fost un mare ajutor şi sprijin