Turnu Severin: Cristian Mitrănuş, judoka medaliat cu aur în Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Mitrănuş
Cristian Mitrănuş

Este cel mai ambiţios elev al CSM Drobeta la Judo. Este medaliat cu aur în concursurile internaţionale şi finalist la naţionale.

Pe când era un puşti, voia să ajungă poliţist, ca tatăl său. Cu trecerea anilor însă, şi-a schimbat visul. Se gândeşte la o carieră în învăţământul sportiv. Este pasionat de judo, a practicat baschet, dar vrea să devină un bun profesor de educaţie fizică şi sport. „Acum, prioritar este liceul. Odată cu terminarea lui, cred că voi alege Facultatea de Sport, pentru a deveni profesor. Îmi doresc ca elevii mei să aibă condiţie fizică bună, nu să ajungă în clasa a opta şi să nu ştie să se rostogolească. Pentru că sunt mulţi în situaţia asta. Cei mai mulţi care vin la sală nu pot să facă nici măcar exerciţiile simple. Copiii de la grupa pregătitoare le fac cu uşurinţă“, ne spune tânărul. Pentru că era un copil mai firav, la vârsta de 6 ani, Cristian Mitrănuş a fost înscris la judo. S-a adaptat imediat cerinţelor şi, după numai trei luni, a participat la un concurs judeţean pe care l-a şi câştigat. „Mătuşa mea îl cunoştea pe domnul Vasilan (n.r., antrenorul Gicu Vasilan) şi m-am dus, pentru că eram slab şi trebuia să fac şi eu un sport. Nu mi-a fost deloc greu. M-am uitat cum făceau copiii. De-atunci, n-am mai plecat de la sală“, îşi aduce aminte Cristi.

„Urăsc să fiu învins!“

Este un copil ambiţios şi muncitor, după cum spun colegii şi antrenorii despre el. Nu îi place să fie întrecut de cineva mai bun. „Au trecut atâtea generaţii prin mâna mea, dar el este cel mai ambiţios copil care a existat vreodată în sala mea de antrenament. E ambiţios, muncitor şi e deştept“, ne spune Lena Sterea, antrenorul lui de judo. Că este perseverent ne confirmă şi Cristi. „Sunt o fire ambiţioasă şi urăsc să fiu învins. Ambiţia mă determină să muncesc din ce în ce mai mult. Aşa sunt şi la şcoală. Încă din generală, voiam să am note mari, să fiu cel mai bun din clasă. Şi-acum sunt la fel“, ne spune Cristi.

În cei 11 ani de antrenament, Cristian Mitrănuş a câştigat 35 de medalii la competiţiile internaţionale, ultima fiind aurul de anul acesta de la Campionatul Internaţional de la Russe. Obiectivul lui, pentru anul viitor, este să fie finalist în campionatul naţional de judo. „Mă simt mândru de ce am realizat. De cum am dat medalia jos de la gât, m-am gândit la următorul concurs. Pentru fiecare medalie, am simţit o bucurie diferită, pentru că unele meciuri au fost mai dificile decât restul. Cel mai greu a fost în turneele de la Pozena din Croaţia, deoarece acolo vin adversari din mai multe ţări şi sunt foarte buni. Cei mai de temut adversari sunt cei din Turcia“, ne mai spune Cristian Mitrănuş.

Întrebări şi răspunsuri

Ai vreun idol în sport?
C.M.: Momentan, idolul meu este Alina Dumitru, deoarece a avut o performanţă deosebită la Jocurile Olimpice. Într-o zi aş vrea să particip şi eu la astfel de jocuri şi să şi câştig o medalie. Tot de aur.

Cum te vezi peste zece ani?
C.M.: Mă văd tot practicând acest sport şi antrenându-mă pentru a participa la olimpiadă. Cu alte cuvinte, voi face totul pentru o carieră sportivă de succes.

Ce-i place
„Oamenii de încredere, în general. Cei pe care să te poţi baza în orice moment. Oamenii corecţi şi verticali, precum şi cei care-şi respectă cuvântul dat. Nu în ultimul rând, să ne respectăm reciproc. “

Ce nu-i place
„Detest oamenii cu mai multe feţe. Vorbeşti ceva cu ei şi apoi te discută pe la spate. Nu-mi plac cei care mint, cei în care nu poţi avea încredere şi nici cei care încearcă să te fure.“

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite