Turnu Severin: Bătrână salvată dintr-un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sosirea pompierilor, incendiul a fost lichidat de către localnici. Proprietara imobilului în care au izbucnit flăcările a fost transportată la spital cu arsuri minore pe faţă şi pe mâini.

Pichetul de Pompieri Strehaia a fost solicitat, ieri, să intervină pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit, în localitatea Bâltanele, comuna Greci.

La faţa locului, s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi 12 pompieri, care au constatat că incendiul fusese lichidat de localnici. 

Potrivit ISU “Drobeta”, “s-a acordat ajutor medical de urgenţă şi a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Strehaia, o persoană, în vârstă de 80 ani, cu arsuri minore pe faţă şi pe mâini”.  

Cauza izbucnirii incendiului a fost flacăra provenită de la un sistem de gătit defect.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite