Turnu Severin: 30 de suporteri ai Poli Timişoara şi 25 ai Universităţii Craiova, interzişi pe stadion
0Jandarmii sunt pregătiţi să organizeze baraje de filtrare pentru a preveni pătrunderea persoanelor care au interzis accesul la meci (30 de suporteri ai echipei Poli Timişoara şi 25 de suporteri ai echipei Universitatea Craiova), precum şi a celor aflate în stare vădită de ebrietate.
Pentru meciul din această după-amiază, disputant între FC Universitatea Craiova- FC Politehnica Timişoara, se va efectua un control corporal preventiv asupra persoanelor şi a bagajelor. De asemenea, se vor evacua din stadion grupurile de participanţi, dacă faptele săvârşite de către aceştia pun în pericol siguranţa desfăşurării competiţiei sportive.
Se va interveni pentru restabilirea ordinii publice atunci când se constată că în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa şi integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi.























































