Strada Smârdan din Turnu Severin este un coşmar pentru pietoni din cauza trotuarului impracticabil
0
Trotuarul de pe o parte şi alta a străzii Smârdan, una din cele mai circulate artere din municipiul Drobeta-Turnu-Severin, este, de peste două luni de zile, un adevărat coşmar pentru pietoni.
Persoanele care trec zilnic pe această stradă trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Pentru că trotuarul este decopertat, aceştia fie aleg să meargă printre pietricele şi nisip, fie pe marginea drumului, dar riscând în orice moment să fie loviţi de autoturisme. Oamenii strâng din dinţi şi merg mai departe, cele mai revoltate fiind doamnele care spun că îşi strică încălţămintea finuţă, din cauza pietrelor. „Mă deranjează şi merg pe partea carosabilă, deşi îmi este teamă de maşini. Te lovesc maşinile pe trecere de pietoni, darămite pe unde nu trebuie. De vreo două luni şi jumătate, am trecut în continuu pe aici şi văd că nu s-a mişcat un deget", ne-a spus o doamnă care cobora ieri-dimineaţă Smârdanul. „Trecem toată ziua prin praf, intră nisip în pantofi. Şi situaţia aceasta persistă de multă vreme", a spus un domn în vârstă. „E rău, ne incomodează la mers. Dar cu alegerile astea văd că nu se mai face nimic", se plângea un alt bărbat, care trece zilnic prin zonă. Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, precizează că lucrările au fost întârziate din cauza lipsei de finanţare. „Din informaţiile noastre, în maxim 5-6 zile, se va turna covorul asfaltic pe trotuare. Au fost şi nişte întârzieri de plată pentru constructori şi eu cred că până la sfârşitul anului, din informaţiile noastre, 80 la sută din străzile şi trotuarele din municipiu vor fi asfaltate. S-a lucrat, dar la relanti, pentru că efectiv, nu au fost bani să se plătească. Uniunea Europeană a întârziat cu fondurile pe o perioadă destul de lungă, cu toate că firmele au lucrat şi în avans. Acum o parte din bani s-au achitat şi cu siguranţă lucrările vor continua la foc continuu", a declarat vicele Screciu.