SEMNAL DE ALARMĂ Tinerii din Mehedinţi evită Centrul Militar/ Autorităţile avertizează: se dau amenzi celor care nu sunt luaţi în evidenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Militar Judeţean (CMJ) Mehedinţi trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte obligativitatea tinerilor de a se prezenta la sediul instituţei pentru a fi luaţi în evidenţă. În 2011, doar 400 de tineri s-au prezentat, în acest sens, la centrul militar mehedinţean.  

Legea 223/2010 îi obligă pe cei care au împlinit 18 ani să se prezinte la centrele militare, pentru a fi luaţi în evidenţă. În caz contrar, vor fi obligaţi să plătească o amendă contravenţională cuprinsă între 100 şi 300 de lei.

Potrivit articolului 4 al legii, “cetăţenii români, bărbaţi, au obligaţia ca, în termen de 6 luni de la data împlinirii vârstei de 18 ani, să se prezinte la centrele militare numai pentru luarea în evidenţa militară, consemnarea opţiunilor privind modalitatea de îndeplinire a îndatoririlor militare, în situaţiile prevăzute la art. 3 şi înmânarea adeverinţei de recrutare”.

 Această prevedere a fost inclusă în lege, întrucât numărul tinerilor luaţi în evidenţă a început să scadă foarte mult. Situaţia nu s-a schimbat însă prea mult nici măcar, acum, la un an de la apariţia proiectului legislativ.
 
În Mehedinţi, de exemplu, în acest an, s-au prezentat doar 400 de tineri. 

"Sunt obligaţi să se prezinte la centrele militare. Există şi o lege în acest sens. Trebuie să înţeleagă că nu li se întâmplă absolut nimic. Mulţi se gândesc că se şi înrolează şi pleacă pe front. Repet, nu li se întâmplă nimic. Sunt doar luaţi în evidenţă", a declarat colonelul Laurenţiu Mandocescu, comandantul CMJ Mehedinţi, în cadrul ultimei şedinţe a Colegiului Prefectural din acest an.  

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite