Procesiune de Bobotează la Drobeta Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A devenit o frumoasă tradiţie la Drobeta Turnu Severin, ca în fiecare an la praznicul Botezului Domnului, preoţii şi credincioşii din municipiu să meargă într-o procesiune solemnă spre portul dunărean.

Şi anul acesta, în procesiune se vor implica toate bisericile din oraş. După încheierea Sfintei Liturghii, începând cu ora 11.00, grupurile de preoţi şi credincioşi vor pleca în mod organizat către port, anunţă Episcopia Severinului şi Strehaiei.

Procesiunea va trece mai întâi pe la Paraclisul Catedralei episcopale, de unde se vor adăuga câteva sute de enoriaşi, alături de soborul de slujitori, în frunte cu ierarhul locului.

O dată ajunşi în port, credincioşii vor lua parte la slujba sfinţirii Aghiasmei Mari, ce va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, într-un loc special amenajat. Cu acest prilej vor fi sfinţite şi apele fluviului, iar cei mai îndrăzneţi creştini vor recupera crucea florală din Dunăre.

Citiţi şi:

Bănăţenii, pregătiţi de Bobotează, cu piftii şi „apă neîncepută”

De Bobotează, vâlcenii sunt aşteptaţi să ia agheasmă de la Arhiepiscopie

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite