Pompierii mehedinţeni au salvat viaţa colegului lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine sunt oamenii care se aruncă în flăcări fără să stea pe gânduri? Cine sunt cei care pun viaţa altora mai presus decât propria lor viaţă? Pentru ei, vieţile semenilor lor sunt foarte importante şi întotdeauna acţionează ca şi cum ar fi vorba despre propriile familii. De multe ori, poveştile lor sunt dureroase. Şi ei se pot afla în situaţia disperată de a avea nevoie de ajutor.

Unul dintre aceştia este plutonierul Alin Bălan, angajat în cadrul I.S.U. „Drobeta” din anul 2007. Face parte din echipa de descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin şi, din anul 2008, a fost inclus în lotul de concurs al inspectoratului, fiind unul dintre cei mai buni pompieri la proba „scara de fereastră”. Anul acesta, Alin Bălan a obţinut  premiul I la proba individuală „scara de fereastră” din cadrul etapei zonale a concursurilor profesioniste ale pompierilor.

În ultimele luni, problemele de sănătate au pus stăpânire pe pompierul în vârstă de numai 25 de ani. Cu o constituţie atletică şi rezistenţă fizică izbitoare, Alin Bălan a rezistat eroic până la un moment dat, când medicii au hotărât că este nevoie de intervenţie chirurgicală. A fost o operaţie destul de dificilă, cu pierdere mare de sânge, după care pompierul s-a aflat în situaţia critică, ce făcea diferenţa între viaţă şi moarte.

Cum timpul era foarte preţios, iar nevoia de sânge era mare, pompierii din cadrul I.S.U. „Drobeta” s-au mobilizat foarte repede, în încercarea de a găsi donatori compatibili. 32 dintre pompieri au fost compatibili şi au donat sânge la la Centrul de Transfuzii din Drobeta Turnu Severin pentru a-şi salva colegul. A fost un gest nobil, făcut de către pompieri, pentru a slava viaţa colegului lor.

„Întotdeauna, o faptă bună vorbeşte inimii. Ea găseşte singură drumul spre sufletul nostru şi ne stârneşte admiraţia, respectul şi recunoştinţa, faţă de cei care o săvârşesc. Sunt oameni obişnuiţi, dar profesionişti în domeniul situaţiilor de urgenţă, care îşi pun în permanenţă viaţa în joc, pentru a salva alte vieţi, pentru a ne salva pe noi de pericolele de care suntem luaţi, uneori, prin surprindere. În aceste vremuri predominante de egoism, un gest eroic ne surprinde şi ne oferă o lecţie de care avem mare nevoie. Spiritul de colegialitate şi de echipă de care au dat dovadă cei 32 de pompieri, în încercarea de a-l salva pe tânărul coleg, ne îndeamnă să le transmitem mulţumiri, cuvinte simple, care venite din inimă, pot cântări foarte mult”, a declarat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

Pentru gestul nobil făcut în încercarea de a-şi salva colegul, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” adresează mulţumiri şi felicitări celor 32 de salvatori. Conducerea ISU „Drobeta” adresează mulţumiri şi medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin. 

„Precizia şi promptitudinea cu care au acţionat medicii chirurgi din cadrul Spitalului Judeţean, ne oferă prilejul de a le adresa aprecierile noastre, pentru eforturile depuse de a-l readuce la viaţă pe tânărul pompier”, a mai spus Ramona Nistor.
Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite