Poliţiştii de frontieră au depistat o femeie dată în urmărire generală pentru trafic de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
femeia era căutată din data de 03.04.2012
femeia era căutată din data de 03.04.2012

Roza Ştefănel, dată în urmărire generală pentru trafic de persoane, a fost depistată de poliţiştii de frontieră în Vama Porţile de Fier I. Femeia se întorcea din Italia împreună cu un prieten italian şi nu se aştepta ca poliţiştii de frontieră să o reţină.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I au depistat în urma verificărilor efectuate la controlul de frontieră o femeie, pe numele careia era emis un mandat european de arestare.

În după amiaza zilei de 02.10.2012, ora 15.30 s-a prezentat la controlul de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei  Porţile de Fier I pentru a efectua formalităţile specifice de control a documentelor de călătorie cetăţenul român S. Roza, în vârstă de 31 de ani, din comuna Călăraşi, judeţul Dolj. În urma verificărilor efectuate în bazele de date naţionale poliţiştii de frontieră mehedinţeni au constatat că pe numele lui S. Roza există un mandat  european de arestare de executare a pedepsei cu închisoarea, aceasta fiind căutată din data de 03.04.2012 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane", a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.  

În baza mandatului de executare a pedepsei privative de libertate de 2 ani închisoare în data de 02.10.2012, la ora 16.30, Roza Ştefănel a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite