La Turnu Severin are loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de Şah Pro Logos
0
Primăria şi Consiliul Local Drobeta Turnu Severin împreună cu CS Gambitul Damei Ploieşti organizează la Turnu Severin prima ediţie a Festivalului Internaţional de Şah PRO LOGOS, care se va desfăşura în perioada 3 - 8 august 2012.
Mari maeştri internaţionali din ţară şi din străinătate, dar şi jucători amatori, copii, tineri şi vârstnici, se vor duela pentru premiile puse în joc în cele 3 turnee ale festivalului.
Turneul principal al Festivalului este înregistrat la Federaţia Română de Şah şi la Federaţia Internaţională de Şah, ceea ce permite jucătorilor români să îndeplinească criteriile necesare obţinerii titlurilor naţionale şi internaţionale.
În acelaşi timp, vor fi calculaţi coeficienţii internaţionali (ELO), dând astfel şansa jucătorilor români să urce în clasamentele internaţionale.
"Organizarea unui astfel de turneu în Drobeta Turnu Severin acordă şansa jucătorilor de şah din oraş să participe fără costurile foarte mari pe care le presupune în general o competiţie de asemena anvergură. De asemenea, turneul va fi deschis publicului, ceea ce considerăm că va contribui la stimularea mişcării şahiste şi la înfiinţarea unui club de şah local", a declarat directorul festivalului, Andrei Cioară.
Premiile oferite de organizatorii competiţiei sunt în valoare totală de 23.000 de lei.
La competiţie participă sportivi din 7 ţări: România, Serbia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Polonia şi Iran, dintre care 10 Mari Maeştri Internaţionali şi 15 Maeştri Internaţionali.