Jandarmii mehedinţeni solidari acţiunii ,,Ora Pământului”
0Jandarmii mehedinţeni se vor alătura iniţiatorilor Campaniei ,,Ora Pământului”, participând la această acţiune în semn de susţinere a eforturilor glabale împotriva poluării şi a încălzirii globale.
Astfel, astăzi, între orele 20.30-21.30, prin gestul simplu de stingere a luminilor, care nu sunt esenţiale funcţionării şi prin deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, jandarmii mehedinţeni îşi propun să tragă un semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.
„Jandarmeria Mehedinţi a participat constant la acţiuni şi campanii ce au avut drept scop protejarea naturii, prevenirea infracţiunilor în domeniul silvic, plantare de arbori, acţiuni de ecologizare şi refacere a ecosistemului, iar la nivelul instituţiei se promovează un consum raţional al energiei, atât pentru conservarea mediului inconjurător cât şi pentru reducerea cheltuielilor administrative”, a declarat Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinţi.